Capitolul 20

Capitolul 20 – Cascada

Taylor s-a dus inainte si la cateva minute ne-a facut semn sa venim catre el. Acela era soferul si masina pe care trebuia sa o luam. Ne-am urcat toti si am pornit.

Am lasat in urma marea albastra cu reflexii aurii si am intrat pe un drum intre stanci si copaci, nimeni nu spunea nimic, momentan. Toti admiram peisajele, eu mai faceam poze si toti se distrau pe seama mea. Am lasat curand peretii de piatra in spate, intrand si mai adanc in padure, drumul asfaltat s-a terminat dupa vreun sfert de ora si a inceput unul forestier, destul de bine batut, desi era pamant, era drept ca o sosea. Ne uitam curiosi unul la altul, oare unde o sa ne duca Taylor, ne intrebam. Doar Taylor chicotea din cand in cand, probabil analizand figurile noastre. Am continuat sa privim peisajul incredibil ce se desfasura in fata ochilor nostrii. Nu stiu daca si ei se simteau la fel ca mine, dar mie imi placea la nebunie. De la sunete, pana la cuvinte si fapte.

Am continuat sa ne adancim in padure, se auzea doar zgomotul facut de motorul masinii. Soarele strapungea frunzele copacilor ajungand in raze mici, ca niste lasere pe pamantul acoperit de frunze vechi si ruginii. Trunchiurile copacilor erau ca niste coloanele ce se ridicau deasupra noastra, formau o bolta imensa de ramuri inverzite. Nu stiu cat timp am mers pe drumul acela, pentru ca ne pierdusem orice notiune a timpului.

Soferul a incetinit si a oprit masina intr-un fel de poienita, unde copacii erau mult mai rari si era un loc cu bancute si gard din lemn. Ne-am dat jos si ne-am intins picioarele, dezmortindu-le. Soferul s-a intors catre noi si ne-a spus ca de aici stie Taylor drumul si ca el se va intoarce mai pe seara si o sa ne astepte tot aici. Ne-a dat cartea de vizita, in caz de aveam nevoie, trebuia doar sa il sunam si venea sa ne ia. I-am multumit frumos si el a plecat.

Ne-am uitat toti la Taylor foarte intrebatori si nedumeriti, asteptand sa ne zica pe unde sa o luam.  Am pornit pe o carare facuta printre frunzele uscate de pe jos. I-am oprit de cateva ori pentru a face poze de grup. Kellan era cel care facea cea mai mare galagie. Linistea padurii era intrerupta de rasetele noastre. Se mai auzeau din cand in cand niste pasari cantatoare.  Peisajul parea de toamna cand te uitai la marea de frunze ruginii de pe jos si de primavara cand priveai in sus, la ramurile copacilor verzi.

–          Tay, esti sigur ca e bine? A intrebat Ashley suspecta.

–          Da, fiti fara grija! E cu circuit mai inchis, asa, nu chiar toata lumea are acces aici, de asta nu e facut drum.

–          Dar cand ai fost tu aici? A intrebat Rob.

–          Hmm, pai cred ca anul trecut de vreo doua ori.

–          Pai cand, nu ai avut filmari cu noi? A intrebat Kristen.

–          Ba da, dar a fost inainte de filmari, a spus el scotand limba copilareste.

Taylor era in fata cu Alice, conducand expeditia, el o tinea atant de mana si o ajuta de fiecare data cand se impiedica de vreo piatra sau vreo radacina mai proeminenta a vreunui copac. Ashley si Kristen erau in spate lor, Kellan era pe langa ele si ultimii eram eu cu Rob. Mergeam de, cred ca vreo 15 minute, si nici unul din noi nu intreba nimic,  fiecare incerca sa profite de linistea din jurul lui. Padurea incepea sa se rareasca si stancile din nou isi facura aparitia. In stanga noastra, copacii incepusera sa dispara, lasand loc mai multor stanci. Ne-am apropiat de ele si am putut vedea stanca abrupta care se inalta din mare. Brazi razleti se avantasera si crescusera pe crestele stancilor, sfidand gravitatia si conditiile vitrege. Am ajuns la marginea culmii de unde se putea observa marea si locul unde ancoraseram mai devreme. Panorama era mai spectaculoasa fata de ce vazusem noi cand ne dusese Rob, acum totul era mult mai salbatic, natura pura si neamblanzita de om. Apa era de un albastru incredibil, un safir imens fatetat cu mici valuri de diamant ce se izbeau de pietrele ascutite ale insulei. Am facut un popas in care eu m-am distrat cel mai tare, sau asa credeam, pentru ca ceilalti radeau de mine la cate poze faceam. Alice a venit la mine, foarte hotarata si m-a luat de pe marginea stancilor si a fost singura care nu a cedat in fata smiorcaielilor mele, cu ca sa ma mai lase. Cu greu am plecat de acolo, inapoi in padure, desi Taylor ne asigura ca ceea ce o sa ne arate o sa fie si mai spectaculos de atat.

Am mai mers pe jos cateva minute printre copacii si pamantul nisipos, era o combinatie ciudata de padure cu nisip, in loc de pamant normal.  Am  lasat in urma si copacii si am pasit din nou prin mai multe pietre. Se auzea un zumzet in continuu, un murmur grabit. Taylor ne-a dus mai saltaret ca niciodata catre locul de unde parea ca se aude si curand copacii s-au deschis in fata noastra lasand loc unui fel de poiana unde in centru era o cascada minunata cu perdea de apa din diamante, atunci cand am pasit mai aproape de ea, soarele a iesit dintre nori luminand totul intr-o lumina calda si magica.  Ramaneam fara suflare in fata frumusetii naturii. Era un perete de stanca din care apa curgea intr-un bazin auriu, reflectand razele soarelui in copacii de langa mal.  Zgomotul pe care il provoca parea asurzitor la inceput, dar apoi te obisnuiai cu el, linistea de mai devreme isi spusese cuvantul. Pe langa apa, pe stancile albe ale insulei, gaseai razlet maci de un rosu aprins, ce sfidau piatra dura si se incapatanau sa reziste acolo, unde era un petic de pamant sau nisip, plantutele cresteau vesele, bucurandu-se de soare si vaporii de apa.  Erau ca o pictura impresionista, floricele erau punctele de culoare, galbene, albe si violet. Apa era ca un cristal de clara, doar valuri mici o tulburau in cauza caderii apei. Pe margine erau pietre si nisip cu plantute crescute printre ele. Ne-am apropiat si am inceput sa fac poze, le-am facut fiecaruia, era o veselie de nedescris. Taylor era doar cu “V-am spus eu ca o sa va placa”, toate fetele il imbratisau si ii multumeau. Lumina filtrata de frunzele copacilor era incredibila, era un loc atat de frumos incat cuvintele nu-l pot descrie la adevarata lui valoare. Perdeaua delicata de apa ce curgea din piatra se unduia sub greutatea propiilor stropi, facand-o sa para ca se misca in bataia vantului. Aerul racoros si plin ce mici particule de apa era purtat catre noi de un vanticel fin si de forta provocata de apa.

Alice se dusese langa niste pietre mai mari si s-a suit repede pe ele, ca o caprita, facandu-mi semne disperata sa ii fac poze. Nu eram eu foarte atenta, pentru ca abia cand  am simtit langa mine o prezenta calda, am reusit sa imi revin din detasarea in care intrasem. Rob ma strigase de cateva ori, dar eu nu ii auzeam decat undeva foarte incet, in  fundal.

–          Pamantul catre Ely! A spus el foarte incet.

–          Da, ce e? l-am intrebat eu debusolata. Apoi am auzit strigatele vesele a lui Alice si m-am intors catre ea.

–          Greu mai raspunzi! A spus ea un pic imbufnata. As putea crede ca nu vrei sa ma bagi in seama.

–          Scuze! M-a furat peisajul. I-am scos eu limba.

–          Fa-mi si mie te rog poze cu cascada in spate!

–          Imediat caprit-o! am tachinat-o un pic.

Am deschis aparatul si i-am facut poze, cascada se vedea superb in spatele ei, iar apa clara de cristal stralucea in soare. La scurt timp langa ea s-a urcat Taylor si le-am facut poze, apoi pe rand i-am prins pe toti. Au coborat cu grija, pana cand mai ramasese, din nou Taylor si Alice. Taylor se pregatea sa se dea jos si sa o ajute si pe Alice, cand ea se opri si se intoarse brusc catre mine.

–          Stai, mai fa-mi o poza, vroiam de mult. S-a miscat mult prea repede si nu a fost atenta asupra echilibrului ei.

–          Alice ai grija, i-am spus eu, dar nu am apucat decat sa ridic aparatul care s-a declansat instant, cand l-am strans si am vazut-o pe Alice disparand de pe stanca.

–          Alice! Am strigat toti disperati in cor.

S-a auzit un mic tipat si apoi apa care s-a imprastiat in toate partile. In momentul acela eu am inghetat si lacrimi de frica mi-au inundat ochii, daca s-a lovit de o alta stanca, daca a patit ceva grav. Nu m-am putut misca de pe loc, eram stana de piatra. L-am vazut pe Taylor care s-a urcat repede pe stanca si a sarit si el din acelasi loc, apoi am auzit din nou apa despicandu-se. Inima mi-o luase la galop si imi bubuia in urechi de parca vroia sa imi sparga timpanele, simteam cum toata pielea mea frige si deja tremuram incontrolabil. Incercam sa respir regulat dar aerul imi iesea mult prea repede din plamani si simteam cum totul mi se intuneca in fata. Nu se putea intampla asa ceva, cea mai buna prietena a mea, sora mea de cruce sa pateasca ceva. As fi vrut sa fug sa ma zbat sa ajung la ea, dar eram paralizata si nu imi puteam misca un muschi. Baietii au coborat de pe stanca si le-au spus ceva lui Ash si Kris, dar nu am auzit, nu eram in stare sa procesez nimic. L-am vazut pe Rob venind catre mine cu o fata ingrijorata, dar atunci am inchis ochii si am simtit cum genunchii imi cedeaza si pamantul fuge de sub mine. Nu vroiam sa aud vreo veste rea. Incercam sa ma conving ca nu a patit nimic, dar totul in mine era inghetat. Am simtit cu ma cuprinde o amorteala si toate gandurile mi se incalcesc in intuneric. O mana fina si rece, imi atinse obrazul si imi mangaie fata, facand ca tot negrul din ochii mei sa dispara si sa fie inlocuit cu portocaliul puternic al soarelui. Respiratia mi se linistise si gandurile imi navalira la loc in minte. Am deschis brusc ochii, orbita fiind pe moment de lumina directa a soarelui, apoi am remarcat silueta lui Rob, care ma tinea in brate, dar tot ce am putut sa spun, a fost un mic strigat.

–          Alice! Si m-am ridicat buimaca din bratele confortabile ale lui Rob.

M-am uitat in jur si i-am vazut pe toti stransi langa ea, am alergat impleticindu-ma pana la ea, cu lacrimile curgandu-mi siroaie pe obraji. M-am oprit in fata ei, analizand-o din priviri. La prima vedere parea intreaga si vie! Exceptand faptul ca era uda fleasca, parea ok.

–          Alice, am mai strigat eu o data cu glasul sfarsit.

–          Sunt ok! Nu am nimic! A incercat ea sa ma linisteasca.

–          Alice! Am spus din nou, nefiind in stare sa zic altceva!

–          Da, asa ma cheama! A spus ea in gluma.

–          Esti ok? Ea se tine de glume si eu mai aveam un pic si muream de inima.

–          Tocmai am spus ca da! Ely, da tu esti bine?

–          Sigur nu te-ai lovit la cap sau in alta parte? Am intrebat eu disperata.

–          Eu am cazut si tu esti mai debusolata ca mine, a spus ea si ceilalti au inceput sa rada discret.

–          Alice! Mi-a stat inima in loc si te intrebi de ce sunt debusolata?

–          Dar sunt ok, nu am nimic! Apa era adanca, suficient cat sa imi atenueze caderea. Si in plus, Taylor m-a scos la suprafata, a spus ea cu zambetul pana la urechi si l-a imbratisat pe Taylor care era la fel de ud ca si ea, dar zambaret si vesel, cu o mica urma de ingrijorare pe fata.

Eu inca ma uitam ingrijorata si atenta la ea, la fiecare miscare ce i-ar trada vreo rana, dar nimic. Putea oare sa fi scapat asa de usor? Doamne ajuta sa nu fi fost nimic, imi spuneam disperata in gand. Doar gandul ca ar putea pati ceva ma paraliza din nou.

–          Rob! Da-i te rog doua palme sa se trezeasca, a spus ea strengareste, incercand sa se ridice.

–          Poftim?! Am spus si eu si Rob in acelasi timp!

–          Pai poate isi revine din soc, glumea ea.

–          Mda, tie iti arde de glume si eu mai aveam putin si muream aici, am spus eu suparata. Tu si cu ideile tale traznite … vroiam sa o fac neatenta si zapacita, dar am simtit mainile lui Rob, intorcandu-ma catre el si luandu-ma in brate.

Am inceput sa plang involuntar, descarcandu-mi toata tensiunea acumulata. Il simteam pe Rob cum se incordeaza si ma strange din ce in ce mai tare, parca vrand sa imi ia durerea.

–          Gata! Linisteste-te, mi-a soptit el in par.

Am mai suspinat de cateva ori si apoi am inceput sa la linistesc la miscarile lui fine de a imi mangaia parul.

–          Ely? Am auzit incet vocea tremuranda a lui Alice.

–          Da! Am murmurat eu printre lacrimi, intorcandu-ma usor spre ea.

–          Chiar atat de tare te-am speriat? A intrebat ea uimita.

M-am uitat un pic urat la ea, cum putea sa imi puna asemenea intrebare. Am vazut imediat regretul din ochii ei si mi-a zambit, intinzand mainile catre mine.

–          M-ai speriat ingrozitor! Am murmurat eu, aruncandu-ma in imbratisarea ei. Nu stiu ce m-as fi facut fara tine.

–          Imi pare rau ca te-ai speriat atat de tare! Dar sunt bine, nu am nimic! Sincer!

–          Ma bucur! Am spus strangand-o mai tare. Sa nu imi mai faci asta niciodata! Ca nu o sa mai imi reziste inima!

–          Ok, o sa incerc, dar daca nu imi dai drumu…s-ar putea sa ma sufoci!

–          Oh, scuze, am spus si m-am retras din imbratisare!

Toti au inceput sa rada, iar Rob m-a inconjurat din nou cu bratele lui protectoare.

–          Tot ce pot sa va spun e ca, imi pare rau ca v-am speriat, si ca apa e excelenta de baie! A ras ea si Taylor si-a dat ochii peste cap.

Ne-am intins niste paturile pe care le aveam cu noi si apoi pe rand am intrat in apa de cristal. La inceput parea un sloi de gheata, dar dupa cateva minute era calda si racoritoare.

Am innotat in apa minunata, fara pic de vegetatie in ea. Era destul de ciudat sa nu fie decat nisip si pietre cu foarte putine plante si nici o vietate. Era cam sarata apa aia ce-i drept, dar oricum, era superb. Ziceai ca iti mutase-i marea, intr-o poienita. Locul unde cascada se intalnea cu micul lac era fascinant, in lumina soarelui mii de curcubee dansau vesele printre stropii de apa.

Baietii sareau de pe stanca de unde cazuse Alice, distrandu-se la maxim si strigandu-ma de fiecare data, imitand-o pe Alice. Alice isi dadea ochii peste cap si le scotea limba, fetele radeau, iar eu ma incruntam la ei si ma prefaceam bosumflata. Dintre cei trei Robert nu s-a amuzat pe seama mea, a sarit si el de cateva ori.

M-am intors cu spatele la ei si am innotat incet catre caderea de apa. Era fascinant sa fii atat de aproape de apa, simteai forta incredibila pe care apa o degaja. Simteam bulele de aer cum se jucau in micii curenti creeati si cum imi gadilau corpul, alunecand pe mine pana ce ajungeau la suprafata unde se uneau din nou cu aerul. Cum stateam eu si adminam toata apa asta curgatoare, am incetat sa ma mai misc si imi venea sa ma intind ca intr-un pat imens si fin. Asa ca mi-am intins bratele si picioarele si apa m-a ridicat la suprafata in pluta. Ascultam sunetul apei si strigatele vesele ale prietenilor mei. Nu stiu cat am stat asa intinsa, sub soare si impinsa de micile bule jucause. Simteam cum ma duc catre cascada. Deodata am simtit un fior rece si o soapta purtata de o respiratie rece.

–          Buna dimineata soare! A spus vocea catifelata.

Totul s-a petrecut repede si m-am speriat, am simtit mainile lui cum m-au prins ca sa nu ma duc la fund. Am atins cu picioarele nisipul fin si m-am linistit. El radea usor, m-am uitat un pic incruntata la el, dar mi-a trecut repede, apa i se prelingea pe trupul usor bronzat, perlutele de apa straluceau in soare, iar ochii lui verzi erau si mai luminosi datorita reflexiei apei in ei. M-a strans mai aproape de el, zambind, dar eu m-am impotrivit si mi-a dat usor drumu. Am inceput sa merg cu spatele, sub privirea lui nedumerita.

–          Ely unde te duci? A intrebat cand a vazut ca ma tot indepartez de el.

–          Nicaieri! De ce?

–          Vino inapoi! A spus el, pasind incet catre mine.

Simteam bulele de aer din ce in ce mai puternici si curentii de apa formati, pielea mea incepea sa fie atacata de mii de acisoare de apa, ce sareau vesele din cascada.

–          Te-ai tacanit? A intrebat el pe o voce dulce si razand.

–          Intotdeauna am vrut sa stau sub o cascada, si acum am ocazia! Am spus eu inocent.

Si asa am intrat sub jetul rece al cascadei, senzatia era de nedescris. Apa cadea cu putere si era de multe ori mai puternica decat multe dusuri adunate la un loc, si eram in partea cea mai usoara a cascadei, unde apa era mai putina in cantitatea care cadea. Am simtit mainile lui infasurandu-se in jurul meu. M-am intors catre el, zambind.

–          M-ai prins! Am ras scurt si el mi-a intors zambetul.

–          Stii, nu am fost niciodata sub o cascada cu cineva, imi spuse el in soapta, desi sunetul facut de apa era destul de tare.

–          Nici eu! Am ras si el m-a tras mai tare, pana ce corpurile noastre aproape se atingeau complet.

Mi-am pus mainile in jurul gatului lui si mi-am apropiat fata de a lui pana ce fruntile noastre s-au sprijinit una pe alta. Apa ni se scurgea pe fiecare trasatura, incepand de la par , frunte, spancene, obraji si pe buze. Din pozitia in care stateam  ii vedeam perfect buzele , mangaiate de apa rece si limpede a cascadei. Mi-am muscat buza, in asa fel incat sa nu-i atac buzele, dar mi-a ghicit intentia si a navalit el peste ale mele, gustul lor impletit cu apa rece a cascadei te facea sa nu te mai saturi, pe cat de tare se incingeau spiritele pe atat buzele noastre se miscau mai repede, vrand sa fie parte din acelasi corp. Toata pielea mea se facuse de gaina, iar mainile lui in jurul meu se miscau chinuitor de incet pe spatele meu, dar miscarile erau apasate, parca savura fiecare particica de piele pe care o atingea. Mainile mele erau in parul lui, dar apa imi stricase jocul asa ca acum ma reprofilasem pe gat si obraji, il tineam strans, nu vroiam sa ii dau drumu, niciodata. Era cel mai bun si mai romantic sarut pe care il primisem in viata mea si nu vroiam sa se termine. Cred ca in curand amandoi urma sa ramanem fara aer, dar nu prea imi pasa, daca buzele noastre s-ar desparti, stiu ca si inima mea s-ar fi facut bucati si eu as muri. Amandoi gafaiam, incercand sa luam un pic de aer, dar nici unul nu vroia sa cedeze. Il simteam cum avansa in apa, curand presiunea apei cazatoare nu ne mai incomoda, apa devenise un pic mai rece si simtisem cum razele soarelui ne parasisera. Eram acum sub cascada. Am simtit ceva tare, rece si zgrunturos pe spatele meu. Atunci el s-a oprit si sarutul s-a oprit in momentul contactului meu cu peretele de piatra. Am respirat, primind o cantitate mare de aer in plamani. Ne-am uitat unul la altul, ochii lui erau aproape intr-o culoare lichida, verdele era limpede ca un smarald, lumina reflectata de soarele ce patrundea timid printre micile valuri ale apei, cadeau exact pe ochii lui, dandu-i acea stralucire nepamanteana. I-am zambit si el mi-a zambit, apoi i-am simtit mana rece mangaindu-mi obrazul.

–          Rob! Se auzi o voce care ne-a stricat toata magia si ne-a adus inapoi in realitate.

–          Ely! Se auzi si a doua voce ucigatoare.

–          Nu vreau sa ma intorc, am mormait eu enervata.

–          Nici eu, a spus el razand, dar hai sa le facem pe plac!

–          Mda, bine! Am spus eu si mi-am dat ochii peste cap, ceea ce l-a facut sa rada iar, sa imi ia mana si sa plaseze un pupic moale pe incheietura apoi sa ma traga dupa el.

Am iesit de sub cascada, trecand din nou prin ea. Foarte aproape erau Tay si Aly cu niste fete foarte nedumerite si ingrijorate, dar s-au relaxat cand ne-au vazut iesind din apele cascadei. Alice se pregatea sa zica ceva, dar m-am uitat la ea incruntata, vrand sa ii spun sa nu indrazneasca sa ma intrebe ceva, asa ca s-a multumit sa dea mustrator din cap. Ne-am intors la ceilalti, nu mai erau in apa, erau pe pietre, se distrau cu aparatul meu, isi faceau poze. Kristen era cu aparatul meu in mana si ii pozitiona pe Ashley si Kellan. Ingheta cand ma vazu si lua o fata de om nevinovat.

–          A, scuze, te superi?

–          Aaa, de ce, m-am uitat nedumerita la ea, apoi am inteles. Nu, nu ma supar, Doamne, de ce, stai linistita, de asta l-am si adus!

Am iesit din apa, din nou efectul de gravitatie isi spuse cuvantul, asa ca m-am impiedicat un pic atunci cand am pasit pe nisipul fin, dar evident am avut langa mine sprijinul ideal, asa ca Rob nu a ezitat sa ma sustina in momentul respectiv.  Ashley mi-a intins un prosop si Kellan i-a aruncat unul lui Rob. Ne-am asezat pe patura intinsa langa ceilalti, era atat de placut, soarele nu era atat de arzator ci iti mangaia pielea.

–          Deci! Vreau sa aud din nou! A spus dintr-o data Tay mandru.

–          Ce? Am intrebat toti uitandu-ne nedumeriti la el.

–          Cat de mult va place aici si ce geniu sunt!

–          Da, esti un geniu si la fel de modest , a ras Alice!

–          Asa e, ai avut o idee geniala sa venim aici! Am spus noi, aplaudandu-l ca la teatru.

Kellan si Rob s-a apropiat incet de el si brusc, pana sa realizam ce se intampla, il luasera pe sus si l-a dus pana la apa, de unde l-au aruncat, facand niste stropi imensi!

–          Nu sunte-ti sanatosi! Am ras eu, desi o incercare de joaca dasta, se terminase cam rau data trecuta, dar asta nu i-a oprit sa incerce din nou.

–          Sunt bine, sunt bine! S-a auzit rasetul cristalin a lui Taylor. Presupun ca mi se incinsese neuronul prea tare? A intrebat el nevinovat.

–          Cred ca da! Radea Kellan, adica oi avea tu dreptate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa il lasam pe neuron sa castige! Putina apa rece te-a mai trezit un pic!

–          Baieti, mie imi e cam foame! A spus Ashley si apoi un mic urlet monstrulet s-a auzit din burtica ei.

Toti am inceput sa radem, Kristen a scos telefonul sa se uite la ceas, era trecut de dupa amiaza. Rob a scos cate ceva de mancare din rucsacul lui, Gustave ne pregatise acolo niste sandvisuri. Asa ca ne-am asezat totisi am inceput sa mancam. Foamea care ne cuprinsese era mult mai mare decat ce aveam noi in rucsac. Momentan a trebuit sa ne potolim foamea cu ce aveam. Am mai stat vreun sfert de ora, apoi Alice a venit la mine si mi-a propus o plimbare, evident ca nu am refuzat-o.

–          Noi mergem la plimbare, mai vrea cineva sa vina? A intrebat Alice.

–          Pot sa vin si eu? A intrebat Kris.

–          Da, sigur ca da, am aprobat amandoua.

–          Ash? A intrebat Alice.

–          Nu, duceti-va voi, eu mai zac aici la soare.

–          Ok! Am spus si ne-am ridicat de pe patura.

Ne-am plimbat incet, luand-o spre partea superioara a cascadei, am urcat cateva pietre si am ajuns deasupra cascadei. Ii vedeam pe baieti care se jucau in apa si pe Ashley stand la soare, arata ca o nimfa, ba nu, ca o zeita in gradinile ei.

–          Imi pare rau! Am auzit-o pe Kris spunand, iar noi ne-am intors socate la ea.

–          De ce? Am intrebat-o nedumerite.

–          Pentru felul in care m-am purtat! Stiu ca am fost cam nesuferita, dar asa sunt in preajma oamenilor pe care nu-i cunosc prea bine.

–          Precauta?! A intrebat incet Alice

–          Sa zicem si la fel de bine, suspecta. Am intalnit destui oameni care erau atenti cu noi, doar din interes, dar se pare ca nu sunte-ti asa, cel putin momentan.

–          Aaa. Multumim?! Am spus eu, mai mult intreband si afisand un zambet putin amar.

–          Hei, nu o lua in nume de rau, se vede ca tineti la baieti, doar ca vroiam sa clarific asta cu voi.

–          Ok, am inteles, a spus Alice, zambind, iar eu am dat doar din cap.

–          Ne intoarcem? A intrebat ea usor. Alice a avut o clipa de impotrivire, dar i-am aruncat o privire insistenta si a renuntat sa mai zica ceva.

–          Bine, ne intoarcem.

I-am gasit pe baieti la locul lor, se balaceau de zor si se chinuiau sa se prinda unul pe altul si sa faca recorduri de cine scapa de bagat cu capul la fund in apa.