Capitolul 18

Capitolul 18 – Moonlight

–          Rooobbb, ajutor ! striga Ashley razand.

Robert ofta zgomotos, facandu-ma sa chicotesc si se ridica intr-o pozitie mai decenta. M-am ridicat si eu si am vazut-o alergand catre noi. In spate ei venea Kellan cu ceva in mana, Kristen, Alice si Taylor radeau in hohote. Ashley s-a ascuns in spatele nostru.

–          Haide mai, e doar o alga, o alga miscatoare, a spus el razand mai tare si fluturandu-i-o in fata.

–          Kellan Lutz, nu e amuzant, a spus ea pe un ton dur.

–          Trebuie sa iti vezi fata! Ely, fa-i o poza, e de album!

–          Nu, las-o in pace, am spus eu amuzata.

Au venit si ceilalti langa noi, inca razand. Ashley nu era deloc incantata si mai scotea sunete inalte cand Kellan misca alga. Adevarul era ca arata cam scarbos si Ashley chiar era haioasa temandu-se de biata alga, stand ascunsa in spatele lui Rob.

–          Kellan ajunge! A spus Rob, incruntandu-se un pic.

–          Ai ma! E doar un joc! Ofta si arunca alga, departe de noi.

–          Mie nu mi s-a parut amuzant, a chitait ea.

–          De ce ? a protestat el.

–          Stii prea bine ca nu imi plac astea !!! a spus ea foarte incruntata

–          Scuze ! a spus Kellan pe un ton suparat, batand in retragere.

–          Mai stam ? a intrebat dintr-odata Taylor.

–          De ce? Am intrebat toti, in acelasi timp.

–          Vroiam sa le arat fetelor cascada! A spus el vesel.

–          Poate maine, e departe? A intrebat Alice nefiind atenta la ce a sugerat Tay.

–          Nu foarte departe, nu stiu cata lumina o sa mai avem…bine, mergem maine! Ofta Taylor, un pic suparat ca nu a avut efectul pe care il astepta de la ceilalti la propunerea lui. Si acum … ultimul care ajunge la apa, cu exceptia lui Ely, e un ou stricat! A tipat Taylor razand si a inceput sa alege catre apa.

Evident ca toti au tipat si au inceput sa alerge dupa el sa il prinda, nu s-au putut hotara care dintre Ashley si Alice, a fost ultima. Kellan si Rob fusesera locul doi si trei, iar Kristen locul 4.

Nu am mai stat foarte mult si ne-am intors la vila, era cam in jur de ora 6. Pana am facut toti dus, sa ne spalam de tot nisipul pe care l-am adunat, si era ceva, adusesem un pic din plaja cu noi, a mai trecut o ora si ceva.

Intre timp saracul Gustave ne-a pregatit cina si ne-a servit-o in foisor. A fost super delicioasa, era un bucatar excelent. Oare unde il gasisera baietii?. Ne facuse niste combinatii inedite, dar extrem de gustoase. Toti l-am laudat si ne-am lins pe degete la propriu, nu numai la figurat. Dupa ce am terminat masa si am strans totul, eu am mai ramas putin in bucatarie, dorind sa vorbesc cu el.

–          Gustave? Am spus eu timid.

–          Da, domnisoara, a spus el calm.

–          Vreau sa imi cer scuze, in legatura cu dezastrul de dimineata…

–          Nu e nevoie, a suras el, mi-a explicat Rob, tot, de dimineata. Multumesc ca te-ai gandit la mine si apreciez ca ti-ai cerut scuze, chit ca nu era nevoie.

–          A! Ok! Am spus eu uimita. Deci nu esti suparat pe mine? Am intrebat incet.

–          Nu! De ce as fi? A intrebat el nedumerit.

–          Nu stiu…m-am balbait eu.

–          Nu te duci in casa ? Nu te asteapta ceilalti ? a intrebat el, vrand sa incheie discutia.

–          Bine, ma duc in casa. Multumim pentru masa, a fost excelenta! I-am zambit eu frumos.

–          Cu placere ! a zambit si el, placut surprins.

M-am dus in living unde nu era decat Rob, ce statea pe scaunul de la pian, uitandu-se catre geam. Privea ingandurat si prea concentrat sa ma auda venind langa el. M-am dus incet langa el si l-am atins usor pe umar, convinsa ca se va speria, iar reactia lui fu pe masura asteptarilor mele. Tresari si se intoarse busc catre mine.

–          Ah! Tu esti! M-ai speriat! A spus el linistindu-se.

–          Ma gandeam eu ca o sa te sperii, erai prea concentrat! Am chicotit.

–          Eram cu gandurile in alta parte! S-a justificat el, iar cand s-a uitat la mine mi-a zambit si a intins mana catre mine, apucandu-ma de talie si tragandu-ma usor spre el.

M-am asezat langa el pe scaun, cu fata la pian. Si-a asezat capul pe umarul meu si a inchis ochii. M-am uitat putin nedumerita la el, dar nu am spus nimic. A stat cateva minute asa, nespunand nimic. In casa era liniste si se auzeau doar respiratiile noastre regulate. A deschis ochii incet si s-a uitat la mine, zambind strengareste.

–          Deci … spuse el atingand clapele pianului, ziceai ca iti place ceva de genul asta? A pus el smechereste si a inceput sa imi cante melodia mea favorita, asta pana cu o zi inainte, cand mi s-a schimbat radical preferinta.

–          Da, asta era! Am spus incet, evitand sa ma stramb copilareste la el.

O canta cu atata usurinta, de parca ar fi avut partitura in fata. Degetele lui fine, mangaiau clapele cu delicatete, se miscau atat de usor ca ai fi spus ca sunt independente si nu apartin aceleasi maini. Avea un zambet discret pe buze, stia ca imi place sa il ascult cantand si asa era, iar eu il sorbeam din priviri. Moonlight Sonata-Beethoven Mi-a cantat toata sonata si asta insemna cateva minute bune. Ma mai privea pe furis, din cand in cand, iar eu imi plimbam privirea de la clapele pianului la el si inapoi, cu adoratie. Sunetele muzicii erau din cu totul alta lume, parca ne transportasem intr-o lume paralela, unde nu eram decat noi si muzica pianului. Cand se pregatea de incheiere a facut o scurta pauza, facandu-ma sa iau aer in piept si sa ii multumesc ca mi-a cantat, dar nu am mai putut spune nimic pentru ca a inceput sa cante din nou. Si nu orice…ci cea mai frumoasa melodie din lume. Am recunoscut-o dupa primele acorduri, si nu o auzisem decat de doua ori cantata la pian si o data fredonata, era melodia mea. Singura si unica melodie ce mi-a fost scrisa, pentru mine era cea mai perfecta melodie si una pe care as fi putut-o asculta la nesfarsit, de ce? Pentru ca era perfecta, minunata, a mea si asta era tot ce conta. Aveam o capodopera si daca as fi fost o ciocolata, m-as fi topit instant cu fiecare acord al pianului, cu fiecare sunet pe care Robert il facea mangaind clapele vrajite ale pianului. As fi putut spune ca era un moment din acelea cele mai perfecte, cea mai frumoasa melodie cantata de el, el Robert Pattinson imi canta mie o melodie compusa de el, si nu orice melodie ci una special creeata pentru mine, iar eu eram acolo langa el, la cativa centimetri distanta si o puteam savura in toata splendoarea ei. M-am apropiat mai tare, cu intentia de a-l opri si de a-l saruta cu toata pasiunea care incepuse sa arda in mine, ca un urias foc ce s-a aprins intr-o capita de fan uscata.

–          S-a mutat sala de concert aici si eu nu stiu?! A intrebat Kellan intrand in living.

Evident, mi se parea normal sa se intample asta! Chiar m-as fi  ingrijorat daca nu venea cineva sa ne intrerupa. Rob s-a speriat un pic, pentru ca s-a oprit brusc, cu ceva note false scapandu-i pe clape si el era probabil in lumea noastra, in acea stare in care eram si eu. M-am uitat la Kellan cu o privire ucigatoare, iar Rob s-a intors catre el, cu aceeasi privire.

–          Ce e? Ce-am facut? A spus el uitandu-se nedumerit la noi.

–          Cred ca daca eram eu, m-ar fi mancat de viu, a spus Taylor chicotind in spatele lui.

–          Stii cum sa distrugi un moment romantic, am spus eu cu glasul jos.

–          Mda! A spus si Rob, chicotind, dar inca uitandu-se urat la Kellan, apoi la Taylor.

–          Eu venisem doar sa va fac o propunere dementiala!

–          Ce propunere? A spus Kristen, intrand cu Alice si Ashley.

–          Ce bine ca suntem toti adunati aici! A spus Taylor, ridicand mainile in aer, parca sa ne cuprinda pe toti.

–          Taylor, despre ce vorbesti? A intrebat si Ashley.

–          M-am gandit ca maine, spuse Taylor apoi facu o pauza ca sa ne tina in suspans.

–          Maine ce?! A intrebat nerabdatoare Alice.

–          Maine sa mergem intr-o mini-croaziera si sa sa arat o superba cascada.

–          Poftim! Au tipat toate fetele, cu un zambet urias pe fata fiecareia.

–          Cascada? De unde cascada? A intrebat Rob nedumerit.

–          Nu ai spus ceva de o cascada si la plaja? A intrebat Alice.

–          Ba da, dar am vazut ca nimeni nu m-a bagat in seama.

–          Cand ai descoperit tu cascada? A intrebat Rob cu o spranceana ridicata.

–          La farmecul meu, nu imi rezista nimeni si pot afla tot ce vreau, a spus Taylor imitand ca ar fi un Don Juan, ceea ce ne facu pe noi sa radem si pe Alice sa se incrunte un pic.

Privirea ei nu era tocmai draguta si Taylor a vazut-o, schimbandu-se instantaneu la fata. Veni langa ea si o lua in brate.

–          Nu asta am vrut sa zic, adica, ai inteles tu la ce ma refeream…a incercat el sa se scuze.

Alice il privi cu o spranceana ridicata, parea ca delibereaza daca sa il creada sau nu, iar noi o priveam un pic tensionati, dar ne surprinse cand incepu sa rada si il lua in brate.

–          Binenteles ca stiu ca a fost in gluma! Nu sunt chiar asa de absurda Taylor!

–          Ok! Rasufla el mai linistit.

–          Suna excelent, eu vreau sa mergem, a spus Kellan, aprobat fiind de Ashley, Kristen si pe rand, fiecare dintre noi.

–          Si pana maine ce facem? A spus Kellan asemeni unui copil mic si nerabdator.

–          Ce ziceti de un film? A intrebat Taylor.

–          Iar film? A intrebat Kristen.

–          La cat din filmul de ieri te-ai uitat, draga mea Kris? A intrebat strengareste Kellan.

–          Ok, bine…nu la mult.

–          Dupa 15 minute sforaiai de zor cu Ashley, a ras el.

–          Hei! Nu sforaiam, a protestat ea imbufnata.

–          Glumeam! Ho! Nu mai stii de gluma? S-a aparat Kellan.

–          Ba stiu de gluma, dar nu sforaiam!

–          Stiu, e o figura de stil! A mormait Kellan.

S-au asezat pe rand pe canapea, Kellan a oftat si a dat drumu la televizor, a butonat niste canale si a lasat undeva unde era un meci de fotbal. Fetele au oftat imbufnate si au incercat sa ii ia telecomanda lui Kellan, dar nu prea au avut succes. Am vrut sa ma duc sa le ajut, dar Rob m-a prins de mana si m-a tras inapoi pe scaun langa el, zambind.

–          Ce e?

–          Lasa-i in pace, nu o sa o scoti la capat! O sa vezi!

Nu dura mult si Taylor reusi sa ii ia telecomanda lui Kellan si fugi cu ea prin casa. Kellan radea in hohote si fetele incepura sa alerge dupa ei, chiar si Alice care crezu ca va reusi sa ii sustraga telecomanda lui Taylor. Rob radea in cascade si eu la fel, se comportau ca niste copii mici, erau pur si simplu adorabili.

–          Ti-am zis!

–          Vor ceda curand? Am spus eu printre hohote.

–          Doar dupa ce se potolesc fetele sau se plictisesc.

–          Da, au mai facut din astea?

–          Frecvent, la filmari in pauze, saracele fete ce conditie fizica faceau, spunea el printre hohote. Iar daca se bagau si ceilalti, nu-ti spun ce hlizeala iesea. Cea mai tare a fost cand a participat si Chris, ….regizorul de la … a spus dupa o mica pauza.

–          M-am prins, am spus eu repede, razand.

–          Vrei sa iesim afara? Pe tereasa? A intrebat el dulce, schimband subiectul.

–          Da, am spus eu incet.

S-a ridicat de pe scaun, inca tinandu-mi mana si m-a tras dupa el. Am iesit pe terasa, apropiindu-ne de chioscul in care am dansat acum cateva nopti. S-a oprit si s-a intors brusc catre mine. A stat un moment, dar pana sa intreb eu ceva, fata lui s-a schimbat, ochii i s-au marit si m-a strans mai tare de mana. Un zambet minunat i s-a asternut pe fata si ochii i-au lincarit jucausi. Mi-am ridicat o spranceana, nentelegand ce l-a facut sa se schimbe, ce idee i-a venit, pentru ca sigur ii venise o idee ce i se parea geniala. S-a intors 180 de grade spre casa si a facut un pas, apoi iar s-a oprit, s-a intors catre mine si cu o viteza incredibila mi-a dat un mic sarut pe buze. Momentul a fost atat de neasteptat incat m-am pierdut pur si simplu, era ca si cum cineva mi-a sters toata memoria in momentul respectiv.

–          Vino cu mine! A soptit el, irezistibil de dulce.

L-am urmat fara urma de impotrivire sau urma de indoiala ca nu avea vreo idee buna. Am intrat inapoi in casa si am luat-o spre bucatarie. Gustave nu era pe acolo, iar noi am traversat-o  foarte repede. Prin casa inca se mai auzeau tipetele celorlalti si rasul lui Kellan care aproape zguduia casa.

Am iesit in curtea din spatele, am luat-o pe cararea de piatra ce ducea la micul iaz amenajat. Am trecut pe langa foisor, mini cascada se auzea pe fundal, atat de frumos, apa care clipocea ca un clopotel in linistea serii. Am crezut ca ne vom opri acolo asa ca am incetinit, dar Rob ma trase mai departe, pe carare, pana am ajuns in dreptul unui perete de piara cu iedera, acolo se opri si imi dadu drumul la mana. Se apropie de perete si dadu la o parte lianele plantei, deja ma simteam ca intr-o poveste cu comori pierdute. M-am incruntat involuntar, gandindu-ma la ce vroia sa imi arate in spatele acelei perdele de verdeata. Se auzi un zgomot scurt si un rasuflat usor din partea lui, semn ca acela era sunetul ce trebuia sa se auda. Nu imi venea sa cred, sa nu imi spuna ca e o usa secreta.

S-a intors catre mine cu un zambet cat se poate de “dracesc” si mi-a intins mana.

–          Ai incredere in mine? A intrebat el inca afisand zambetul acela, dar vocea ii era soptita.

–          Aaaa, da! Am spus eu dupa o mica ezitare, nentelegand de ce trebuia sa am incredere…

–          Hai! a zambit nerabdator si vesel.

–          Sa nu-mi spui ca e ceea ce cred eu ca e! i-am spus eu suspecta si mirata.

–          Ba da! A chicotit el. E o usa secreta.

–          Si unde duce? Am intrebat in timp ce i-am intins mana si mi-am pus-o in a lui.

–          O sa vezi, a spus vesel , tragandu-ma incet dupa el.

Am intrat dupa el in bolta de liane, iar cand am vrut sa ma sprijin, am atins cu mana usa. Nu era neteda cum ma asteptasem, parea a fi o usa veche cu sculpturi mancate de vreme, iar mirosul de lemn ud si vechi iti gadila narile. Am trecut zidul vechi, care era destul de gros si curand am simtit o adiere usoara, racoroasa si sarata, venind din fata. Robert dadu si ultimul strat de iedera la o parte si isi indrepta spatele. Cand am ajuns langa el am ramas cu gura cascata. Privelistea era uimitoare. Iesisem pe o bucata de plaja destul de inalta si abrupta, unde din nisip rasareau din loc in loc pietre mari si negre, ca niste ramasite ale unei vechi cetati.

–          Cum a ….am incercat eu sa spun, dar el a inceput sa imi explice inainte sa pot termina intrebarea.

–          Casele astea sunt construite pe ruinelor unor case vechi de secole si noii proprietari au pastrat in amintirea lor o parte din ruine. Zidul e cel original, de aceea are usa secreta, oamenii tin mult la istoria acestor locuri. Malul pe care il vezi tu acum era mai mare, s-a surpat din cauza apei si a unei furtuni puternice, dar au consolidat malul si au oprit inaintarea apei.

–          De ce nu am mers aici de dimineata, in loc sa mergem pe plaja aia?

–          Pentru ca acolo puteam sa stam in voie, aici pot veni vecini si la cat de tare chitaiam noi, tot se auzea. De ce? Nu ti-a placut unde te-am dus? A spus el un pic incruntat.

–          Nuuu! Am raspuns eu repede. Nici vorba de asta! Mi-a placut enorm plaja aia! Am intrebat pur si simplu, fara urma de repros, m-am aparat eu.

–          Mi s-a parut mai special locul ala, decat asta…a spus el ingandurat. Am crezut ca iti place… a spus el mai trist.

–          Rob? Atunci de ce mi l-ai aratat si pe asta? Am intrebat eu smechera.

–          Pentru ca …am vrut sa fie mai …special, a raspuns el incurcat, facandu-ma sa chicotesc.

–          Aha! Am spus eu inca razand si mai tare cand el s-a strambat la mine.

–          Mda, bine, cum spui tu, amandoua sunt speciale! Mi-a spus, scotand limba.

L-am imbratisat, tindu-l strans in brate, inca razand iar mi-a prins talia cu mainile lui, aducandu-ma si mai aproape de el. Si-a bagat nasul in parul meu, oftand puternic si aperent inspirand mirosul parului meu. M-am rasucit incet, sprijinindu-ma de pieptul lui si am privit orizontul.

Incepea sa se lase seara si soarele urma sa apuna in mare in dreapta noastra. Era o priveliste minunata. Apa era colorata in nuante de rosu si violet cu sclipiri ratacite de aur. Cerul era portocaliu in jurul soarelui, asemeni unei picturi de impresionisti, cu pete de rosu si albastru violet. Norii erau pete de culoare, intunecati in departare cu margini portocalii stralucitoare si unii mai firavi si aurii, ca urma unui fum inghetat de timp sau ca urma unei flacari uriase, pictate pe inaltul cerului.   Era o admosfera de mister, in care puteai fi sigur ca se poate intampla absolut orice. In care visul si realitatea se impleteau, in care timpul parea a sta in loc si a se pregati pentru caderea in intuneric. Momentul acela al unei zi ce se sfarseste, luand cu ea tot si lasand o mica speranta, ca ziua de maine va veni. Soarele atinse suprafata apei, raspandind mii de scantei de aur, schimband consistenta apei in a unui aur lichid. Sunetul apei era ca un ticait al unui ceas, cu sunete regulate, parca cronometra disparitia soarelui.  Odata cu sunetul valurilor izbindu-se de tarmul pietros din fata nostra, un val delicat de caldura venea catre noi. In loc de briza racoroasa ce alerga deobicei de-a lungul malului, valurile aduceau din larg aerul cald, ce fusese incalzit de soare in timpul zilei. Incet, incet soarele se scufunda in apa, luand cu el si lumina puternica, lasand in urma lui doar un rosul-portocaliu al amurgului. Atunci cand soarele disparu complet, am respirat zgomotos. Era prima oara cand vedeam un asemenea apus si a fost cu totul unic. Am realizat ca Rob ma tinea strans, ceea ce facu momentul sa fie mai perfect, vazusem un apus spectaculos si nu eram singura, eram cu el, cu “acest” Rob, care isi facuse loc in inima mea, cu o viteza incredibila. A zambit sufland in parul meu din nou. M-am intors catre el, vrand sa ma uit in ochii lui de smarald, dar nu am avut timp, pentru ca am fost surprinsa de o mana calda ce mi-a cuprins obrazul si doua buze moi ce mi-au atacat gura. Tot ce am putut face a fost sa iau o gura de aer si sa ma pierd complet in sarutul lui. Nu ma mai interesa nimic, decat sa simt acele buze moi si reci, miscandu-se peste ale mele, cu miscari sincronizate, savurandu-i gustul si nesaturandu-ma. Miscarile pe care le facea erau parca culese din gandurile mele si chiar inainte sa ma gandesc la ceva, el deja facea miscarea urmatoare. Mana lui se juca in parul meu, facandu-ma sa ma infior si sa tremur involuntar, ceea ce pe el il facea sa se amuze si sa chicoteasca.

–          Nu mai rade! I-am spus eu bosumflata, rupand sarutul.

–          Imi place la nebunie reactia ta! Mi-a soptit el la ureche, creeand un alt nou val de « tremurici ».

–          Nu e corect! Am protestat eu, de ce numai eu am reactia asta, am continuat eu bosumflarea.

–          Pentru ca esti tu, a spus el imbratisandu-ma strans, inca zambind.

Dupa disparitia soarelui, intunericul isi facea simtita prezenta mult mai rapid si punea stapanire peste largul marii si peste uscat. Nu stiu de cat timp stateam acolo. Imi trecuse fugar prin minte, gandul ca  poate nu o sa ne mai gasim drumul de intoarcere, asa ca am pus o intrebare pe care am urat-o de cum mi-a parasit buzele.

–          Nu ar trebui sa ne intoarcem?

–          Hmm, ba da, a mormait el. Daca mai stam, s-ar putea sa nu ne mai putem intoarce pe unde am venit, a chicotit el. Si nu cred ca vrei sa mergi toata plaja si toata strada ca sa ajungi inapoi. Mi-am ridicat o spranceana, derutata, apoi el a continuat. Pai nu mai e nici un loc de trecere inapoi, decat unde se termina casele si e mult de mers pana acolo, apoi faci drumul inapoi…dar pe strada…

–          Am inteles, m-am strambat eu razand.

Mi-a mai dat un sarut lung, de m-a rup de realitate complet, din nou, si m-a facut sa plutesc in timp si spatiu, apoi s-a oprit cand respiratia mea devenise foarte rapida si sacadata si inima imi bubuia atat de tare incat cred ca o auzea si el.

–          Intotdeauna! A murmurat el chicotind.

–          Mda, ma bucur! Am spus eu razand, un pic ofticata.

–          Hai! Sa ne intoarcem. A spus si m-a luat de mana.

Ne-am intors la peretele de piatra cu perdeaua de iedera ca il acopera in intregime. A gasit destul de repede usa si mi-a facut semn sa vin dupa el atunci cand a deschis-o.

–          Atentie la cap! a spus el incet, cand urma sa pasesc sub perdeaua de iedera.

Am trecut prin intunericul din zid, unde mirosul de piatra umeda era prezent, impreuna cu mirosul lemnului. Mi s-a parut mai multa lumina cand am iesit in curtea casei, poate ca fusese doar senzatia de obisnuire a ochilor cu intunericul.

Ne-am intors pe carare catre casa si mi s-a parut atat de ciudat. Contrastul intre linistea aproape nepamanteana de mai devreme in care se auzeau doar valurile marii si linistea din jurul casei erau foarte diferite. Faceau parte din doua lumi diferite, desi diferenta era doar un zid de piatra. Una era realitatea, cu dale de piatra si iazuri amenajate, cu case noi, inundate de lumina si tehnologie si celalata unde natura era stapana si soarele impreuna cu apa dictau totul. Si odata cu disparitia lui, totul se linistea subit si astepta venirea urmatorului rasarit.

Am intrat in casa, tot prin bucatarie, ducandu-ne catre sufragerie, sperand ca ceilalti vor fi acolo. Si intr-adevar, erau toti acolo, asezati cuminti in fata televizorului. Kellan inca avea telecomanda in mana, se pare ca tot el castigase, dar nu se uitau la meci ci la un film.

Anunțuri

9 comentarii

  1. Zapacel said,

    Martie 25, 2010 la 01:48

    romantic moments at twilight 😉 astept sa vad cine aluneca la cascad 😛 :))

  2. Alexya said,

    Martie 27, 2010 la 15:20

    Dupa cum ti-am mai spus. Imi place tare mult cum descrii natura sau orice… ai o imaginatie magnifica si observi fiecare detaliu, cat de mic ar fi el. Superb 😀 . Un capitol excelent, Caty. De abia astept urmator capitol 🙂 . Pupici,
    Alexya

  3. ruxandra95 said,

    Martie 29, 2010 la 18:52

    :XX::X:X:X cat de minunta:X:X
    😀 adorr…………………………..

  4. klauss33 said,

    Aprilie 8, 2010 la 00:50

    i love it…..
    e superb….
    nu am cuvinte…
    abea ast next-ul…
    sper ca vacanta sa nu se termine
    http://klauss33.wordpress.com/2010/03/21/life-will-go-on/
    poate intri si pe la mn si imi spui parerea ta…
    spor la scris
    kisses&hugs

  5. ruxandra95 said,

    Aprilie 16, 2010 la 18:11

    Ai ajuns pt ca iti citesc ficul de la inceput si imi place la nebunie:d..

  6. andresizz said,

    Aprilie 27, 2010 la 17:34

    hei:) frumos capitol:P cand apare urmatorul?? sunt foarte nerabdatoare..

  7. darkangel said,

    Mai 21, 2010 la 21:35

    yepyy dar vreau sasi marturiseasca ca se iubesc


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: