Capitolul 19

Capitolul 19 – Croaziera

 Ne-am alaturat si noi grupului, asezandu-ne pe canapea. Alice s-a intors catre noi si ochii  i-au sclipit de fericire cand s-a uitat la mine si m-a vazut tinandu-ma de mana cu Rob. Era fericita pentru mine si eu eram pentru ea. Ea era cuibarita in bratele lui Taylor, el se uita atent la televizor, dar se juca din instinct cu parul ei, rasucindu-l pe degete si rasfirandul, Alice mai avea putin si torcea ca o pisica. Am zambit si m-am asezat pe canapea langa Kristen. Kellan alesese un film haios, o comedie, asa ca nu a durat mult si am inceput sa radem si sa facem glume. Nu ne-au intrebat unde am fost, poate nici nu au observat ca am lipsit. Spre sfarsitul filmului, incepuse sa ma ia somnul, iar Rob isi oferi umarul pe post de perna si eu l-am acceptat fara ezitare. Auzeam pe fundal, replicile actorilor din film, dar ochii mei refuzau sa stea deschisi si se inchideau cu repeziciune. La un moment dat s-a facut pauza, apoi Ashley a vorbit atat de tare incat m-a speriat. Cred ca i-a speriat si pe ceilalti, dar in mod sigur cei care erau adormiti acum erau treji.

–         Fetele dupa mine, a spus ea tare.

–         Cum adica? Am intrebat noi laolalta.

–         Trebuie sa discut ceva foarte important cu voi! A spus ea si s-a ridicat in picioare.

–         Ashley, ce vrei sa spui? A intrebat Kristen.

–         Sus in camera va voi spune mai multe….hai, sa mergem! A spus ea vesela si a tras-o pe Kristen de mana, apoi pe Alice si pe mine.

–         Dar, a incercat Kristen sa protesteze.

–         Nu va fac nimic! Nu va mananc! Promit! A spus ea un pic dezamagita de entuziasmul nostru.

Am urmat-o fara tragere de inima, sus pe scari sub privirile amuzate si intrigate ale baietilor. Cand am ajuns in camera in care dormea, a inchis usa si s-a intors catre noi, frecandu-si mainile. Noi ne-am asezat pe pat, in pozitii cat mai comode.

–         Deci, a inceput ea cu un zambet un pic dracesc. Maine mergem intr-o croaziera…si asta inseamna……a lasat ea fraza in aer

–         Ca trebuie sa ne culcam? A glumit Alice.

–         Nu! Bine, si asta, dar ….A spus ea dandu-si ochii peste cap.

–         Ash…nu inteleg si nu cred ca suntem in stare sa procesam! A protestat Kristen.

–         Of! Trebuie sa ne aranjam! Sa fim minunate!

–         De ce? A intrebat Alice.

–         Cum de ce ?! a pufnit Ashley un pic nervoasa.

–         Ashley, ce a fost in neregula cu tinuta noastra de azi ? am intrebat-o.

–         Nu a fost nimic in neregula, dar asta nu inseamna ca maine trebuie sa fie mai prejos.

–         Si nu putem face asta maine? A intrebat Kristen, cascand.

–         De ce? Va e somn ? Nu se poate, ce-i cu voi ! a spus ea incruntata.

–         Ne-a cam obostit ziua de azi…innotul, a incercat Alice sa se scuze.

–         Nu se poate, Alice, vino te rog aici, i-a facut semn Ashley.

Apoi ea s-a dus si a scotocit prin niste pungi din sifonier, probabil erau pungile de cumparaturi de ieri. Parca nu luase atat de multe, de unde le scotea oare! I-a pus o rochita lui Alice in brate si i-a spus sa se duca sa se schimbe. M-am intins, sa stau mai bine pe pat. Am presupus ca va dura ceva aceasta noua parada, dar nu imi amintesc decat cand Ashley a strigat-o pe Alice sa iasa odata din baia ei si restul nu mai mi-l aduc aminte.

Am alunecat in lumea viselor fara cea mai mica ezitare, indiferent cat m-am impotrivit eu, somnul a pus stapanire pe pleoapele mele. Mai auzeam vag de tot vocile lor pe fundal, dar nu puteam distinge nici un cuvant si nici a cui ii era vocea. Realitatea s-a impletit cu visul si cumva am ajus pe plaja nou descoperita cu Rob, numai ca eram singura. In loc de nisipul fin si pietre, erau numai scoici ascutite, intoarse cu cantul in sus. M-am intors sa caut usa pe unde venisem, dar peretele era drept, iedera nu mai exista. M-am gandit sa o iau pe malul marii, dar cand m-am intors, apa incepea sa creasca, se facea din ce in ce mai mare si gandul de a pasi printre scoicile taioase ma oprea sa inaintez. Se lasase seara si soarele disparuse din nou in largul marii, lumina se diminua cu fiecare pas pe care il faceam pe langa zid. Cum ma voi putea intoarce? Oare imi vor simti lipsa? Incepusem eu sa ma intreb. Am mers pe langa zid cat am putut, dar se pare ca nu se mai termina, se facea din ce in ce mai lung si usile secrete ale vecinilor nu mai existau, era un zid imens de piatra, drept. Apa care acum devenise neagra din cauza intunericului, dar era si ea oricum mult mai inchisa decat mi-o aminteam, se apropia prea repede, neagra si lipsita de luciu. Nu stiu de ce, dar ma speria destul de tare chestia asta, mi-o imaginam foarte adanca si foarte rece. Luna nu rasarise, ceea ce facea intunericul mai apasator. Deja panica ma cuprinsese si isi facea loc in sufletul meu. Deodata totul fu acoperit de un sunet asurzitor si totul se misca in jur si din perete iesi cu explozie un jet puternic de apa. Parea ca nu se va opri, era ca un rau ce isi facuse loc prin zid si acum forma o cascada care se revarsa in mare. Am suspinat, pe acolo era iesirea mea, dar acum era blocata de alt zid, un zid de apa ce cadea cu o viteza ametitoare. Stiam ca daca ma avant spre ea, voi cadea in apa intunecata a marii. Zgomotul apei era asurzitor, nu se putea auzi nimic inafara de el, daca as fi vrut sa tip, sunetul apei ar fi acoperit cu usurinta strigatul meu. Oricare ar fi fost alegerea, tot in apa ajungeam. In spatele meu, daca as fi vrut sa ma intorc, nu mai puteam, intunericul inghitise totul. Mi-am inabusit un strigat de disperare, ce puteam sa fac, unde erau ceilalti, cum ar fi putut sa ma ajute. Am inchis ochii tinand lacrimile ce se adunasera in ochii mei, inca prizoniere in corpul meu. Am simtit cum alunec si cad, apoi totul s-a linistit si am deschis brusc ochii. Alice era langa mine, cu o privire destul de ingrozita.

–         Ely? A intrebat ea inca socata.

–         Alice?! Am spus si ochii mi s-au umplut de lacrimi.

M-am repezit la ea si am luat-o in brate, mi-a sustinut stransoarea, mangaindu-mi parul si spatele. Fusese un vis, mai bine spus un cosmar. Am realizat asta si am inceput sa respir din ce in ce mai repede, lacrimile curgeau siroaie pe obrajii mei. Eram fericita ca totul se terminase.

Alice s-a desprins din stransoarea mea, mi-a luat fata in maini si s-a uitat in ochii mei impanziti de lacrimi. Avea o fata foarte ingrijorata.

–         Ce s-a intamplat! Ce ai visat?

–         Oh ! Ceva urat, nu mai conteaza, am spus eu inca respirand sacadat si am imbratisat-o din nou.

S-a auzit o bataie in usa si usa s-a deschis incet. Ashley a intrat in camera vesela, dar zambetul i-a pierit si s-a incruntat nedumerita cand mi-a vazut fata plansa. A venit langa noi si s-a uitat la Alice.

–         Ce s-a intamplat? A cerut ea.

–         Cred ca a avut un cosmar!

–         Am auzit eu niste tipete de jos.

M-am albit la fata si mi-am astupat gura cu mana si ochii mei erau cascati de groaza. Tipasem si in somn, se auzise? Asta nu era de bine, deobicei visele mele, chiar si cosmarurile nu erau zgomotoase. In vis stiu ca nu apucasem sa tip si totusi aici facusem asta. M-am uitat la Alice care imi tinea strans mana libera si se uita intens la mine. Ashley se asezase pe pat langa noi si se uita cand la mine, cand la Alice.

–         Am tipat? Am reusit eu sa mormai sugrumat.

–         Aaaa, nu…mai intai ai icnit apoi ai tipat, a spus Alice calma, clipind des, clar lunadu-ma peste picior.

–         Nu, am murmurat eu, ingrozita.

–         Nu-ti face griji, doar mi-ai facut inima sa se opreasca cu pic, a continuat Alice cu tachinarile.

–         De cate ori, am reusit sa intreb.

–         Doar de 2 ori. Macar atat! Urechile mele au scapat usor, a ras ea.

–         Imi pare rau, am spus eu rusinata!

–         Ely, potolestete, de unde scoti asemenea tampenii! Iti ceri scuze ca ai avut un cosmar?

–         Nu, adica da, nu am vrut sa te trezesc!

–         Calmeaza-te! Iesi din soc, a spus ea un pic amuzata si m-a prins de umeri scuturandu-ma un pic.

–         Sunt treaza! Am protestat eu.

–         Atunci nu-ti mai cere scuze pentru ca ai avut un cosmar!

–         Dar nu imi ceream scuze ca am avut un cosmar, imi ceream scuze ca te-am trezit! Am ridicat eu un pic vocea ca sa inteleaga.

–         Ok, fetelor puneti o pauza! A spus Ashley, incercand sa nu rada.

Amandoua ne-am uitat surprinse la ea, apoi una la alta si ne-a bufnit rasul.

–         Scuze! Am spus amandoua.

–         Cat e ceasul, am intrebat uimita, realizand ca afara era deja lumina.

–         Pai e cam aproape de noua. Venisem sa va trezesc ca sa ne pregatim de plecare!

–         Noua…adica aseara am adormit aici, am spus eu realizand ca nu mai stiam nimic din ce s-a intamplat aseara.

–         Da, ai adormit incredibil de repede si nu te-am mai trezit.

–         Sunte-ti gata, se auzi vocea lui Kristen, apoi usa se deschise si ea intra in camera. Si ei ii pica fata cand se uita la mine.

–         Buna! I-a spus Alice si ea a salutat din cap.

–         Elenya ce e cu tine, de ce ai plans? A spus Kris, venind langa pat.

–         Am avut doar un cosmar ! Atata tot ! Ah, prea multa atentie, a fost bine ca a fost doar un cosmar si s-a terminat. Am oftat, apoi m-am uitat la Ashley incercand sa zambesc, inca mai aveam obrajii umezi de la lacrimile de mai devreme. Vroiam sa le vad vesele, nu ingrijorate, asa ca am tras aer adanc in piept si i-am spus lui Ashley.

–         Si…cu ce vrei sa ma imbrac ?

Ochii i s-au marit si fata i s-a luminat, incruntarea i-a trecut aproape instant. Mi-a zambit si m-a luat de mana, tarandu-ma spre sifonier. Sper din tot sufletul sa fi fost o idee buna. Kristen si Alice radeau de fata mea si de agitatia lui Ashley; acum semana foarte tare cu Alice a ei (personajul ei), numai ca era un spiridus cu parul lung si ondulat in loc de scurt si aranjat in tepisori.

Nu m-a chinuit mult. Mi-a gasit repede o rochita cu care sa merg in mini croaziera, se pare ca pantalonii nu ii vom purta atata timp cat ea e pe aici. M-a lasat singura in baie, ca sa imi fac un dus. Cosmarul imi lasase pielea umeda de transpiratie si acum ma simteam un pic lipicioasa. Apa calduta a fost ca un masaj binevenit pe corpul meu incordat. Mi-am spalat si parul pentru ca am simtit nevoia de a ma racori complet, de a sterge urmele cosmarului acela. Desi nu fusese foarte ingrozitor, totusi imi lasase urme adanci, nu stiu de ce, dar ma afectase mult.

Am iesit din baie, mi-am periat parul si apoi l-am uscat un pic cu feonul. Am iesit din baie si mi-am pus costumul de baie si rochita pe care mi-o alesese Ashley. Era din voal si era foarte vesela si colorata, poate prea colorata, m-am gandit eu. Am iesit din camera si am coborat scarile. Lumea misuna pe acolo, cu ultimele pregatiri si recapitulari. La scurt timp m-a urmat Kristen. Taylor ne-a numarat ca pe pui, sa vada daca e toata lumea si apoi ne-a spus sa-l urmam la masina. Inainte sa ies din casa, m-am oprit speriata in usa.

–         Aparatul! Am spus eu si m-am intors, dar Alice a stigat mai tare.

–         L-am luat eu, e la mine!

–         Dar trebuia sa descarc pozele, nu stiu cat spatiu mai am, am spus eu panicata.

–         S-a ocupat Alice de toate, am auzit vocea lui Rob in spatele meu, chicotind. Hai, acum putem pleca! A spus el punandu-si mana in jurul taliei mele.

–         Multumesc!?! Am spus eu foarte debusolata.

Amandoi au zambit si au dat din cap. Alice s-a intins catre mine si mi-a dat aparatul, facandu-mi cu ochiul.

–         Ce te-ai face fara mine ? a spus ea ironic.

–         Sincer…habar nu am! I-am raspuns sincer. Apoi am ras cu ea.

Taylor inchiriase un microbuz, in care am intrat toti si asa nu am mai luat masinile. Ne-a dus spre port, am trecut prin oras si am ajuns pana in partea cealalta, drumul ni s-a parut scurt, presarat cu glumele lui Kellan. Cred ca in jur de ora zece jumate am ajuns in port. L-am urmat pe Taylor pana la o barca destul de mare. Toti ne-am uitat uimiti la el.

–         Tay?! Unde i-ai gasit pe astia? A intrebat Kellan surprins.

–         Gustave mi-a spus de ei, fac mini croaziere dastea, inconjoara insula si ne arata diverse obiective turistice. O sa fie super! O sa vedeti!

–         Da Gustave mie nu mi-a spus nimic, protesta Rob.

–         Asta pentru ca nu ai intrebat! Spuse mandru Taylor.

Kellan incepu sa rada cu pofta si atunci cand Kristen ii dadu un ghiont, care nu facu decat sa il starneasca si mai tare. Capitanul vasului, probabil din cauza zgomotului a iesit pe punte, iar cand ne-a vazut, ne-a zambit si ne-a poftit sa urcam pe barca. Ne-a urat “bine ati venit”,  apoi ne-a explicat ce traseu vom face. A spus ca o sa ne lase la un moment dat un ragaz de cateva ore in partea opusa a insulei, unde ne va indruma catre obiectivele turistice de acolo. Eram atat de incantati, iar felul cum ne descria fiecare parte a insulei, ne demonstra ca era un adevarat ghid si ca facea lucrul asta din placere. Si-a chemat ajutoarele si au ridicat ancora si in zece minute am inceput sa ne miscam. Ne-am asezat toti pe marginea vasului sa privim barcile din port. Erau de la cele mai mici si simple, pana la unele super complicate si mari. Mi-am scos repede aparatul si am inceput sa fac cateva poze, am auzit chicotelile lui Alice si m-am strambat la ea. Rob a venit langa mine, la fel de vesel.

–         Poti sa imi arati si mie? A intrebat el cu un glas nevinovat.       

Am ras si i-am aratat pozele pe care le-am facut, panorama cu barcute, detalii cu vele si franghii. A ras si m-a strans in brate si mi-a dat un sarut usor pe gat, de toata pielea mea a reactionat.

–         Hmmm, a “tors” el, la reactia mea, zambind.

–         Mda, am mormait eu si mi-am dat ochii peste cap.

–         Hey, ce faceti copii? A intrebat Ashley, apropiindu-se timid de noi.

–         Ne uitam la poze, a raspuns nevinovat Robert.

–         Ce poze? S-a incruntat Ashley

–         Cu barcute! A ras Robert.

–         Vreau sa vad si eu! A spus ea vesela, venind si mai aproape.

Ne-am uitat din nou la poze, Robert inca ma tinea de talie, chit ca Ashley era langa mine.  Apoi am stat in continuare si am privit portul cum disparea sub linia orizontului. Ne-am indreptat catre  oceanul de cristal, caci asa se vedea sub razele  soarelui, inca racoroase. Cativa nori albi si pufosi erau pierduti pe cer, rataciti pe oceanul bleu intins deasupra noastra. Pareau a fi puf din vata de zahar. Undeva in departare se vedea un stol de pescarusi.

Eram doar noi si marea, se auzea doar motorul barcii si valurile care se spargeau sub noi. Apa avea o culoare incredibila. La inceput fusese verde inchis, apoi s-a facut albastru inchis. Nici un safir nu se putea pune cu culoarea apei. Din cand briza marii se simtea mai tare decat cea provocata de viteza barcii. Kellan l-a intrebat pe capitan cu ce viteza mergem, sincer, nu am inteles eu prea mult din “nodurile” lor . A incercat Taylor sa imi explice, dar cand m-a luat cu niste calcule matematice, m-a pierdut, asa ca l-am rugat sa simplifice.

–         Mergem cu o viteza medie? E bine asa? A intrebat el amuzat.

–         Da! I-am zambit eu, multumesc.

–         Hei! Uite! A strigat Alice, super incantata de ceva.

Ne-am indreptat totii pe partea stanga a barcii. La inceput nu a vazut nimeni, nimic. Dar dupa cateva momente…din apa au sarit doi delfini, destul de departe de noi, dar oricum se stia ce sunt. Toti am scos sunete de incantare, apoi am inceput sa radem de reactia noastra. Ne-am uitat din nou in directia unde vazusem delfinii si am asteptat. Nu a trebuit sa asteptam prea mult, pentru ca au aparut din nou, de data asta au fost trei. Am deschis repede aparatul si i-am pozat. Toata lumea se veselise si privea spectacolul ce se desfasura in fata noastra. Delfinii s-au apropiat de barca, prin salturile lor. Ajunsesera atat de aproape de barca incat le puteam vedea pielea fina si cu cateva cicatrici. As fi avut tendinta sa imi intind mana si sa ii ating, dar eram prea sus totusi. Erau intradevar niste animale deosebite. Una e sa le vezi la televizor si una e sa le vezi in cadrul natural, innotand pe langa barci asa cum auzeai doar in povestile pescaresti. Siluetele lor argintii puteau fi luate cu usurinta drept siluetelor unor sirene.

–         Da, sunt prietenii nostrii, spuse vocea capitanului din spatele nostru.

–         Desi unele voci din port nu sunt de acord cu ce facem noi,  a murmurat el.

–         Cum adica? A intrebat Kristen.

–         Pai noi nu vrem sa prindem delfinii, sunt aici de cand ne-am nascut si ei sunt ca un fel de radar pentru populatia de pesti si chiar uneori ne si ajuta. Poate daca am fi trait pe vremea cand inca se credea in zei, am fi putut zice ca zeul Poseidon ne-a trimis ajutoare. Sunt blanzi, dar nu prosti ci foarte inteligenti. Au fost foarte multe persoane salvate de ei. Chiar si tatal meu a fost salvat de unul din ei, chiar in ziua in care m-am nascut. Cum sa nu creada mama ca a fost o binecuvantare a marii, coincidenta sau nu, ceva a fost. Ii consideram protectorii apelor de aici.    

–         Si de ce ar vrea sa ii prindeti? A intrebat Alice nedumerit.

–         Pentru ca pentru cei bogati, cei cu barci performante, sunt incurcati de delfini, barcile lor sunt mult prea rapide si atunci un delfin le poate incurca planurile. Multi delfini au disparut din cauza barcilor sau s-au incurcat in plasele puse aiurea de cei nepriceputi, care cred ca se vor imbogati peste noapte aici.

–         Mda, ne pare rau! Am soptit mai multi in acelasi timp, tristi.

–         Nu-i nimic, asa e lumea. O sa se rezolve cumva! A spus el plin de speranta.

Ne-a mai povestit multe lucruri si noi il priveam absorbiti de povestile lui. Era un om special, cum rar mai gasesti. Caruia ii pasa si de impactul lui asupra naturii. Era el pescar de meserie, dar avea reguli stricte pe care nu si le incalca, respecta natura si incerca sa nu ii strice echilibrul. Nu avea nevoie de mai mult decat avea si incerca sa isi inveta mereu echipajul sa respecte si sa protejeze natura.

–         Capitane! Se auzi unul din cei care il ajutau.

–         Da?! A raspuns el repede.

–         Ne pregatim sa ne apropiem de tarm.

–         Da, foarte bine, spuse el ferm. Va rog sa ma scuzati, ma cheama slujba! Zambi el si pleca impreuna cu ajutorul lui.

–         De ce am iesit atat de mult in larg? A intrebat deoadata Kristen.

–         Nu stiu, trebuia sa il intrebam pe capitan? A spus Kellan.

–         Poate erau stanci sau apa prea mica? Apa in jurul plajei stiti ca e mica! A presupus Taylor.

Am mai stat si admirat spectacolul creat de micii nostri vecini marini. Se apropiasera foarte tare de barca, spre amuzamentul nostru. Nu pareau sa se teama, poate pentru ei nu era atat de bine. Am vazut tarmul, ne apropiam destul de repede de el. Intelesesem de la capitan ca ne-am indepartat atat de mult pentru ca fundul marii in partea aia era foarte pietros si era periculos pentru barci, deci Taylor avusese dreptate.

           Soarele era sus pe cer, iar norii se risipisera complet, era doar un cer incredibil de albastru si apa spectaculoasa care, cu cat inaintam spre tarm cu atat isi schimba culoarea si devenea mai bleu. In partea de insula de unde am plecat noi, contrastul nu era atat de tare, dar aici era incredibil. Unde eram noi era albastru inchis spre verde si aproape de tarm era bleu spre galben. Era atat de limpede incat vedeai cativa pestisori fugind de umbra barcii care plutea deasupra dunelor de nisip de pe fundul apei. Eu cu Alice eram aplecate peste bord, scotand murmure de incantare, savurand si memorand fiecare metru de apa. Uitasem sa mai fac si poze, atat de absorbita eram de peisaj. In fata noastra se inalta un munte care se termina brusc in mare. Micul port nu era foarte lat si era in partea cea mai adanca a plajei. Din munte se inaltau copaci care crescusera in cele mai neobisnuite locuri si stancite care ieseau dintre ei erau impresionante. Verdele, griiul si un pic de maro, dominau peisajul din fata noastra, era o broderie naturala, colorata, ce era impletita de secole, pentru ca acei copaci erau de mult timp acolo. Il auzeam pe Rob chicotind in spatele meu, dar nu l-am bagat in seama. Am simtit dintr-o data o respiratie intre mine si Alice si am tresarit amandoua, cand Kellan ne-a soptit un “bau”. Ceilalti radeau in hohote, iar noi l-am alergat pe Kellan pe punte. Capitanul a iesit din nou din cabina si ne-a spus ca urmeaza ne lase in port si de acolo o sa ne astepte o masina. Barca a incetinit si acum aluneca ca un fulg pe suprafata lina a apei, apropiinduse de insula din fata noastra. Cu totii eram nerabdatori sa vedem locul unde ne va duce Taylor, desi Alice a incercat sa afle ceva informatii de la el, nu a reusit sa ii smulga nici macar un cuvant, decat ca o sa ne placa la nebunie. Barca a intrat usor in port si a ancorat langa ponton. Ne-am aliniat toti gata de “marea aventura”. I-am multumit capitanului pentru calatorie si el ne-a raspuns ca ne asteapta sa ne si duca inapoi.

            Au coborat baietii mai intai si fiecare ne-a ajutat sa coboram si noi, ca niste doamne. Apoi ne-am indreptat catre parcarea umbrita de niste pomi mari, unde era o masina destul de mare, cum vedeam in filme pentru excursiile in savane.

Anunțuri

11 comentarii

  1. zapacel said,

    Aprilie 29, 2010 la 16:13

    suspans! mintea mea a luat-o razna acum…..stau si ma gandesc, oare ce-o sa se intample pe insula….evident! dar nu-ti mai zic ce-am in cap…ca presupun ca seamana cu ce-i la tine 😛

  2. Alexya said,

    Mai 4, 2010 la 07:37

    Un nou capitol 😀 ! Ma bucur atat de mult, iar capitolul a trecut peste toate asteptarile mele 😀 . E atat de mult suspans, sunt atat de curioasa in legatura cu visul 😛 , intotdeauna m-au fascinat visele ciudate ( din cauza asta nu ma tem cand visez ceva super ciudat, cum ar fi: sunt urmarita de cineva si pana la urma ma omoara in vis :)) ; creepy, i know 😀 ) . Sunt curioasa de semnificatia lui, sau poate nu are niciuna, dar cred ca are 😀 . Si desigur… descrierea peisajului… m-a lasat fara cuvinte. Pentru Ely aceasta vacanta nu se mai opreste, de parca raiul e limita ei, si ceva imi spune ca se va intampla ceva… ceva care ne va soca pe toti :)) . De abia astept urmatorul capitol, scumpa 😀 . M-ai facut foarte curioasa si stii ca atunci cand sunt curioasa, insist foarte mult :)) . N-ai ce face, asta sunt eu 😛 .
    Kisses,
    Alexya

  3. dia said,

    Mai 14, 2010 la 20:32

    super
    pe cand urmatorul cap

  4. bia said,

    Iunie 22, 2010 la 11:20

    mai postezi s-au t-ai lasat de fic
    pt ca nu ai mai postat de foarte mult
    te rog sa imi raspunzi
    ar fi pacat sa te lasi de el

    • aryafantasy said,

      Iunie 22, 2010 la 13:04

      buna bia :),
      nu , nu m-am lasat de el! 🙂 Numai ca nu am avut prea mult timp, dar in curand voi posta 😀
      pupici

  5. dia said,

    Iunie 29, 2010 la 00:10

    pe cand cap urmator.
    ficul tau ii foarte frumos ,dar ii pacat ca nu ai mai postat de 2 luni ,
    sper sa postezi mai des , daca nu uita lumea de ficul tau si ii pacat, pt ca ii unul din cele mai romantice ficuri pe care l-am citit.
    sper sa continui cu ficul ,pt ca sunt curioasa ce se intampla
    si vreau si o perspectiva din partea lui Rob, si sa isi declare dragostea
    spor la scris

    • aryafantasy said,

      Iunie 29, 2010 la 00:13

      Multumesc mult de comentariu 🙂
      Asa e 😦 din pacate nu am mai postat de mult, dar pot spune vesela ca mai am putin din capitolul 20 si il voi posta in curad! 😀 Sper ca pana la sfarsitul saptamanii sa il pun. Uau… 😦 2 luni, la naiba :9 nici nu stiu cand au trecut :(.

      • dia said,

        Iunie 29, 2010 la 14:56

        ok . astept cap urmator sper ca saptamana asta

  6. dia said,

    Iulie 3, 2010 la 14:50

    cand pui cap urmator?

  7. dia said,

    Iulie 5, 2010 la 13:45

    buna .i zis ca pui cap 20 la sfarsit de saptamana ce a trecut…………dar am vazut ca nu ai pus nimica . am o intrebare si te rog sa imi raspunzi la ea.
    MAI CONTINUI FICUL ? sa stiu daca sa mai intru pe blogul tau sau nu , pt ca intru de multe ori pe zi sa vad daca ai postat , dar vad ca nu si sunt foarte dezamacita ,asa si cum t-am scris mai sus ficul tau ii unul din cela mai ROMANTICE pe care l-am citit si ii pacat sa renunti la el.
    te rog sa imi raspunzi .

  8. dia said,

    Iulie 5, 2010 la 13:47

    scuze ca insist atata ,si iti trimit com,. …scuze inca odata


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: