Capitolul 21

Capitolul 21 – Popas neasteptat

Cand am ajuns si ne-am asezat pe patura, Taylor a venit la noi si inainte de a zice ceva si-a scuturat parul, aproape ca un catel, stropindu-ne cu mici stropi de apa. Toate fetele au tipat usor si s-au uitat urat la el. Kellan si Rob radeau in spatele lui de nu mai puteau.

–          Ce e? A intrebat el nevinovat…Aaa! Scuze! Apoi a afisat un zambet ucigator.

M-am uitat amuzata la ei. Soarele coborase mult pe cer si lumina era mai blanda acum, dar asta nu m-a impiedicat sa ma uit la cei trei baieti. Toti erau uzi, iar apa care se scurgea incet pe trupurile lor, parea ca le mangaie pielea. Pielea lor era fina si muschii se faceau vazuti, cu greu ma abtineam sa nu le zic ceva. Asemenea frumuseti ar trebui interzise, nu era corect ca acesti zei sa aiba deaface cu muritorii, sculpturi ce prinsesera viata si se plimbau printre noi. Pielea lor bronzata, in razele soarelui de dupa amiaza era incredibila. Am inghitit in sec si am zambit cand am auzit langa mine aceeasi reactie, presupun ca Alice era de acord cu mine. Zeul meu personal se apropie de mine zambind, ochii lui de smarald straluceau veseli. Se aseza pe vine langa mine, trimitandu-mi cativa stropi reci din parul lui, cand se miscase. I-am oferit un prosop pe care l-a luat si si-a sters parul, zburlindu-l si mai tare, acum avea acisoare in loc de par si chiar si asa tot frumos era, nu ca as fi avut vreodata vreun dubiu. Simteam cum imi amorteste creierul si totul incepe sa se simta ciudat. Ma uitam la el probabil cu o mutra destul de tampa pentru ca se opri din miscare si se uita la mine contrariat.

–          Ely, respira?!

Am inspirat adanc si mi-am dat seama, cu groaza, ca imi tinusem respiratia pana in momentul ala. Ok, deja eram oficial penala, sa uit sa respir! Cum poate cineva sa faca asa ceva! Nu am mai auzit asta decat in cazul bancurilor cu blonde, dar eu nu eram blonda! Cel putin asa credeam, dar chestia asta cu respiratul m-a pus pe ganduri.

–          Mergem? L-am auzit pe Taylor spunand.

–          Da, cred ca putem merge, desi cred ca toti am mai fi vrut sa stam. A zis Kris.

–          Evident ca am mai fi vrut, dar nu avem la noi prea multe ca sa ramanem aici peste noapte, a spus Kellan.

–          E destul de lung drumul pana la vila, a continuat Taylor.

–          Stim! Hai ca strangem, am spus noi mormaind.

Baietii s-au sters de apa, cat am strans noi restul, lucrurilor. Ne-am uitat in jur sa nu uitam sau sa lasam ceva pe acolo. Am mai privit odata cascada minunata, scaldata in ultimele raze ale soarelui, inconjurata de verdeata si de minunatii maci. Am sperat ca aceasta imagine sa imi ramana in subconstient, eram convinsa ca asa arata o bucatica din Rai si daca Raiul ar fi existat si pe pamant, asta era cu siguranta parte din el. Taylor s-a dus in fata si ne-a condus catre locul de unde venisem. Eu ramasesem ultima, inca privind locul unde ma simtisem ca acasa, locul in care toate grijile disparusera. Am simtit o mana rece care imi mangaie umarul.

–          Stiu ca e greu, dar hai, a spus incet Rob si mi-a luat mana , tinand-o strans in a sa.

I-am ajuns pe ceilalti din urma si am mers in spatele lor. Padurea era inca minunata, nu stiu de ce dar mereu locurile astea salbatice au avut un loc special in inima mea, parca acolo ma regaseam, acolo ma simteam acasa, acolo numai simteam rautatea si ura celor din jur, acolo ma relaxam si ma simteam intreaga. Dar si oamenii imi placeau si lucrurile creeate de ei, sunt impartita in doua, natura si omul, o batalie care mereu iesea in remiza, nu puteam alege intre cele doua. Aveam nevoie de natura, dar aveam nevoie si de oameni.

–          Am ajuns, acum trebuie sa mai asteptam putin. A spus Taylor

–          Dar nu il suni pe d-nul acela? A intrebat Ashley.

–          Pai i-am data mesaj cand am plecat din poiana si in vreo zece minute ar putea sa ajunga.

–          Asa de repede?

–          Pai da, drumul nostru a durat vreo 25 de minute, asa ca…are timp sa ajunga.

–          Aha! Am spus noi.

–          Ai fost cel mai pregatit pentru excursia asta , a ras Alice si ne-ai condus ca pe niste copii.

–          Mda, asta nu mi-a placut, ne-ai tinut mereu in suspans! A facut imbufnat Kellan, evident ca glumea, fata lui asta spunea.

Taylor s-a strambat la el si ne-a facut pe toti sa radem. Rasetele noastre se auzeau in toata padurea. Apoi am facut brusc toti liniste, se auzea un alt zgomot inafara de noi, era un motor. Curand masina care ne transportase de dimineata s-a facut vazuta. L-am salutat veseli pe sofer, cand a oprit langa noi. Dupa ce ne-am urcat, ne-a intrebat daca ne-a placut excurisia si toti am zis in cor ca da. Drumul de intoarcere a fost mult prea scurt, am crezut ca ne vom bucura mai mult de padure, dar na, asa e intotdeauna, drumul de intoarcere e mult mai scurt.

–          Capitanul va asteapta in port, la taverna, a spus soferul cand am ajuns inapoi in port si a oprit masina in acelasi loc de unde ne si luase.

–          Multumim, i-am spus noi, in timp ce el ne facea semn catre care taverna sa ne ducem.

Am intrat in cladirea de piatra cu obloane albastre si cu acoperis de stuf. Era mult mai racoare inauntru decat afara si mult mai intuneric, cel putin asa ni s-a parut pana ce ochii nostri s-au adaptat cu lumina din interior. L-am gasit pe capitan foarte repede. Statea de vorba cu barmanul si radeau, probabil isi povesteau diverse ispravi.

–          Hei, copii! Ne-a spus el atunci cand ne-a vazut.

–          Buna ziua, l-am salutat noi.

–          Credeam ca nu mai veniti in seara asta, a ras el.

–          Eh! Ne-a luat valul ca sa zicem asa.

–          Am o propunere pentru voi, asta in caz de nu va grabiti prea tare, a spus el in timp ce ieseam din taverna.

Soarele inca era puternic si din nou am avut acea senzatie ciudata, numai ca de data asta era prea multa lumina. Ne-am strambat care mai de care la lumina si capitanul a ras.

–          Deci…a spus el cand ajunsesem aproape de barca, va grabiti tare? Va grabiti sa ajungeti inapoi?

–          Nu neaparat, a spus Taylor un pic suspect.

–          Atunci , va invit la o petrecere! A spus el incantat.

–          Petrecere? Ce petrecere a spus Kellan si ochii au inceput sa ii straluceasca.

–          Pai azi, baietelul meu, face un an si dam o petrecere mare si as fi incantat sa veniti si voi.

–          Adica ai venit la munca si totusi aveai …

–          Pai da ce era sa fac? Munca-i munca!

–          Ne-ar face mare placere sa venim, a spus Rob dupa ce ne-am consultat toti din priviri.

–          Yuppy! Petrecere! Chitai Kellan.

–          Of! Kellan, esti incredibil, mormai Ashley.

–          Da ce am facut, ma bucur ca mergem la ziua baietelului lui! A spus el inocent.

–          Da, da, a mormait si Kristen.

–          Dar avem o mica problema, am soptit eu.

–          Da, care? A intrebat Alice.

–          Nu avem un cadou pentru el! Am spus trista si celorlalti le-a picat fata de soc.

–          Asta cam asa-i, si nu e frumos sa mergem cu mana goala!

–          Capitane, a spus Ashley incet.

–          Da, domnita?

–          Avem o problema, nu avem un cadou pentru micut si nu vrem sa mergem cu mana goala!

–          Pai ati putea spune ca ii faceti un cadou!

–          Si care ar fi acela? Ne-am uitat noi suspect la el.

–          Pai o sa isi vada tatal mai devreme! A ras el, amuzandu-ne si pe noi, la varianta asta nu ne gandisem.

–          Si unde locuiesti? A intrebat Kristen.

–          Pai la vreo 15 min cu barca, e un mic sat pe malul insulei.

–          Atunci, sa mergem, a spus in continuare incantat Kellan.

Ne-am urcat in barca si am pornit catre satul capitanului. Deja incepusese sa se insereze si cerul nu mai era asa de limpede. Cativa nori violeti se adunau pe cer, apropiindu-se de soarele care urma sa intre in mare. Cerul se transforma din albastru in portocaliu cu tente vinetii. Ma uitam fascinata la apusul care se desfasura in fata ochilor nostrii. Era asemanator cu ceea ce vazusem cand ma dusese Rob pe plaja secreta, dar totusi foarte diferit. Aici nu mai aveai nici un punct de reper, era doar apa, cer, nori si soare. Micii nori din apropierea soarelui, pareau ca au luat foc si din albul pufos pe care il au deobicei, acum fusesera decorati cu foite de aur si foc portocaliu. Cei mai mari pictori ar fi fost gelosi pe pictura perfecta ce se desfasura in fata noastra. Deasupra noastra erau nori violeti, amenintatori, dar amuzanti. Doamne ce bine arata….. de-a dreptul fara suflare. Apusul parea a prevesti o noapte de neuitat… un apus care nu iti lua odata cu lumina lui tamaduitoare, sperantele, ci le inflorea cu ajutorul combinatiei de culori calde si reci, lasand la iveala imposibilul ce se poate indeplini, asa cum focul cu gheata se pot contopi, iesind ceva minunat.

–          Superb, nu? Imi sopti Rob, prinzandu-mi usor talia in mainile lui calde si lasandu-si capul pe umarul meu.

–          Mmmm, da, am spus, cuibarindu-ma mai bine cu spatele catre pieptul lui. Abia acum observasem ca imi era un pic frig.

Soarele se adancea incet in apa, parca se acoperea cu patura marii, lumina se diminua incet. Apoi intr-o clipa si ultima parte de soare disparu in spatele orizontului, ducand razele sale calde in alta parte a pamantului.

–          Aproape am ajuns, ma trezi din visare vocea capitanului.

–          Ce bine! Zambi Kellan, frecandu-si mainile, facandu-ne sa zambim.

Dupa ce a ancorat barca si ne-am dat cu totii jos. Capitanul si micul echipaj au legat bine barca de pilonii speciali. Apoi i-am urmat pe drumul catre casa capitanului. In micul port se vedeau ancorate alte mici ambarcatiuni, cateva felinare luminau discret pontonul si barcutele. Deja noaptea se instala cu rapiditate si orizontul disparuse intr-o mare de catifea neagra, brodata usor, asta daca te uitai atent cu mici diamante stralucitoare. Luna inca nu rasarise, asa ca doar intunericul se zarea amenintator. I-am urmat pe capitan si echipajul sau. Eram destul de linistiti, Taylor era cel mai in fata, luand-o de mana pe Alice si tragand-o dupa el, apoi urma Kris cu Ashley si cu mine, iar in spatele nostru era Kellan si Rob. Kellan se tinea de sotii si mai facea diverse zgomote care ne cam speriau. Asta pana Rob a avut inspiratia sa il potoleasca, nu de alta dar deja incepea sa ne enerveze. Capitanul si ceilalti se amuzau si ei, dar noi nu.

Am mers pe un drum pavat cu pietre cubice, cu strazi inguste in care masinile si-ar fi facut cu greu loc. Din loc in loc erau felinare care luminau strazile pustii. In casutele de piatra cu garduri din fier forjat, se vedeau lumini pe la ferestre. Nu puteai sa te bucuri de intregul peisaj, fara lumina clara a soarelui, asa ca vedeai doar farame din casele locuitorilor. Incepuse sa se auda o muzica pe fundal, ceea ce insemna ca ne apropiam de casa capitanului. La scurt timp se auzeau si vocile oamenilor care cantau. Ne uitam unii la altii si incepeam sa zambim. Am ajuns in fata portii si capitanul a sunat la usa de metal. Gardul era din beton cu cateva modele pe el, nu puteai vedea inauntru, ca prin alte garduri. S-a auzit o voce din spatele usii, destul de repede dupa parerea mea. Usa s-a deschis si un baiat tanar cred ca avea vreo 16 ani, a aparut in prag. Expresia curioasa i s-a schimbat si vesel l-a imbratisat pe capitan. Capitanul dupa ce a scapat din imbratisarea baiatului, i-a smotocit parul castaniu al baiatului si ne-a facut semn sa intram. Au intrat mai intai colegii lui din echipaj si apoi noi.

–          Un moment sa ma duc sa anunt noii invitati, a zambit el.

Noi am mers mai incet in spatele lui. Mergeam pe niste dale de piatra, inconjurate cu iarba proaspat crescuta, de la intrare, am mers pe sub o bolta de plante cataratoare. Avea din loc in loc felinare care luminau cararea, era foarte frumos. In dreapta era casa, avea parter si etaj si o mansarda. Era vopsita in alb si cu o terasa cu coloane de piatra ce aduceau umbra si adapost camerelor, in fata soarelui arzator. Se vedea ca in fata casei, avea flori plantate si un miros fin de flori ne invalui. Dupa ce se termina cararea, ni se dezvalui gradina unde era petrecerea. Erau cateva felinare ce luminau locul, cateva mese frumos aranjate, simplu, dar de efect, aveau si cateva lumanari pe masa. Era un spatiu in care parea a fi un ring pentru dans, dar am zis ca totusi, poate mi se pare. Echipajul deja o luase inainte si se salutau cu ce deja prezenti. Parea a fi jumate din sat acolo.  Batrani, adulti, copii de aproape toti anii.

–          Asta da petrecere, spuse Kellan zambind.

–          Esti incredibil, spuse Ashley, dandu-si ochii peste cap.

–          De ce? Ce-am zis? A spus el contrariat, iar noi am inceput sa radem.

Capitanul s-a apropiat de noi, apoi s-a intors catre petrecareti si si-a dres glasul. Ceilalti s-au oprit din ce faceau si s-au uitat la noi. Pot sa spun ca era un sentiment foarte ciudat, sa ai o asemenea multime cu ochii atintiti spre tine. Presupun ca ei erau obisnuiti, dar pentru mine era foarte derutant, niciodata nu m-am simtit bine in centrul atentiei si am observat ca si Alice nu era si ea in largul ei.

–          Dragii mei, am invitat niste oaspeti mai de seama, dar v-as ruga sa va purtati cu ei ca si cum ar face parte din familia noastra. Ei au facut posibila prezenta mea aici.

–          Yeeee….se auzira mai multe glasuri si cateva aplauze, apoi oameni s-au intors la activitatile lor.

–          Haide-ti sa v-o prezint pe sotia mea si pe micutul sarbatorit.

–          Super, am spus noi fetele in cor.

–          Va asigur ca nimeni nu v-a spune nimic, despre voi, ne sopti capitanul, facandu-ne cu ochiul.

–          Ok, au spus baietii veseli.

Ne-am dus dupa el, ne simteam ca intr-un tur cu ghid. Ne povestea diverse, era foarte vesel si deschis, mult mai mult decat era pe vas. Am ajuns la o masa unde o doamna frumoasa tinea un copil in brate. S-a dus la ea si i-a dat un sarut, apoi i-a vorbit repede. La inceput a parut surprinsa, apoi a dat din cap si a zambit. Capitanul ne-a facut semn sa ne apropiem.

–          Ea este Dareia, frumoasa mea sotie si mama minunilor astora doua, a spus el atat de incantat incat ochii ii sclipeau. Se vedea ca isi iubeste familia enorm, nu am vazut prea multi barbati sa faca asta. Ne arata bebeul a carei zi este azi.

–          El este Matthias si zvapaiata asta mica de 5 anisori este Chara, prima mea comoara a spus el si fetita care venea in fuga spre tatal ei, ii sari in brate si il imbratisa strans.

Amandoi copii erau superbi, micuta Chara, care dupa explicatia sotiei, numele ei insemna “fericire, veselie” era adorabila. Cu obraji bucalati, perisor castaniu cu reflexe aurii si ochisori mari albastrii ca marea limpede, semana cu mama ei care avea aceleasi caracteristici. Era foarte energica si vesela, asemeni numelui. Avea o rochita draguta pe ea, ce ii sublinia formele feminine, deja prezente, imi dadeam coate cu Alice, asta mica va ajunge o frumusete in mod sigur. Baietelul desi agitat nu facea zgomot, sarea de zor, ca o broscuta in bratele mamei. Era prea mic ca sa ne dam seama cu cine seamana, avea ceva mai mult din trasaturile tatalui, perisorul era mai inchis la culoare si ondulat, iar ochisorii pareau a fi verzi. Cand ne-am apropiat de el a inceput sa rada la noi si se intindea ca sa il luam in brate. Dareia a spus ca daca vrem putem sa il luam in brate. Ne-am codit, parea atat de fragil, cam toti s-au dat un pas inapoi, si nu stiu cand am ajuns prima in rand. Dareia mi l-a intins, asa ca nu mi-a ramas altceva de facut decat sa il iau, nu de alta, dar mi se parea ca as fi insultat-o daca nu l-as fi luat pe micut. Asa ca l-am luat cu grija. Cand a ajuns la mine in brate a inceput sa rada si si-a bagat manutele in parul meu. M-a bufnit rasul, mai aveam eu niste  verisoare care cand erau mici, aveau aceeasi reactie. Capitanul plecase deja la alti musafiri, scuzandu-se scurt, iar Dareia s-a intors la un moment dat dupa Chara care urma sa cada si a fugit catre ea. Asa ca eu am ramas cu micutul Matthias in brate. Am crezut ca atunci cand mama lui a plecat de langa noi, va incepe sa planga, dar nu a facut asa ci s-a jucat in continuare cu parul meu. Alice isi dadea ochii peste cap si ceilalti radeau.

–          Mda, la ce sa ma astept, numai tu puteai sa faci asta.

–          Cum adica? Am intrebat-o debusolata pe Alice. Ce-am facut?

–          Pai uita-te la tine, iar vrajesti copii? Mai ai antecedente dastea!

M-am uitat la ea surprinsa, apoi am inceput sa radem, facandul pe micut sa se uite la noi, apoi sa inceapa si el sa rada. Fetele au venit langa copil si s-au jucat cu el, baietii nu au prea prezentat interes. Kellan a murmurat la un momendat “femeile” si a plecat repede inainte sa avem noi vreo reactie. Noi am mai ramas acolo cu micutul, Alice ne-a facut cateva poze, apoi cand s-a intors si Dareia, am facut si cu ea. Ne-am cerut scuze ca nu am venit cu un cadou special pentru sarbatorit, dar Kristen a venit cu o idee geniala. Sa faca toti actorii poza cu familia si in felul asta vor avea cu ce sa se mandreasca candva si ar fi un cadou inedit. Asa ca i-am aranjat in poza, Capitanul, Dareia in mijloc cu micul Matthias in brate si cu Chara langa ei, apoi langa micuta a stat Ashley si Kristen, iar in partea cealalta Kellan, Rob si Taylor care se aseza pe jos. Cand au fost gata, le-am spus sa zambeasca si am facut poza. Apoi le-am mai facut alte poze. Micuta Chara se pare ca se atasase de Taylor, pentru ca mai oriunde era el, aparea si ea. Toti radeam, iar Alice avea momente cand se juca si facea pe geloasa (doar de fata cu noi).

Am simtit la un moment un miros ciudat, de diverse arome, apoi ne-am uitat in stanga, se pregatea un gratar imens. Multi dintre invitati se ridicara de pe scaune si se dusera pe locul ce parea a fi ring de dans. Au inceput cu cateva dansuri grecesti, la care noi ne uitam cu bucurie. Apoi au inceput cu dansuri mai lente si normale (pentru noi). Capitanul a venit si a invitat-o pe Kristen la dans, care s-a dus incantata. M-am uitat pe furis la baieti, se cam fastaceau si ma amuzau, la petrecerile date de ei, erau mult mai curajosi, dar am fost surprinse cand s-au uitat unul la altul si apoi au venit pe rand. Kellan a intrebat-o pe Ashley, Taylor pe Alice si cand m-am uitat dupa Rob, nu l-am vazut. Asta era culmea, unde disparuse? Eram sigura ca il vazusem cu baietii, acum ma insealau ochii, chiar asa de obosita sa fiu? Desi nu ma simteam in asa hal incat sa am vedenii. M-am blocat cand am simtit pe cineva in dreapta mea.  Si-a “curatat gatul” aproape razand, apoi spuse tare.

–          Domnisoara, dansati?

–          Aaa, da! M-am balbait eu, dandu-mi ochii peste cap, un pic. Si mi-a oferit bratul.

–          Ce cavaler sunteti domnule! I-am spus eu in timp ce ajungeam la marginea ringului.

–          Eh! Cateodata! Incerc si eu! Mormai el.

–          Si iti iese de minune! I-am spus zambind.

–          Ma faci sa rosesc, a spus el, prostindu-se si clipind des, facandu-ma, evident sa rad.

–          Schimb de parteneri, striga cineva si muzica devenii mai vesela si toti isi pasau partenerele.

Fetele radeau si treceau din mana in mana la alte persoane. Chiar daca nu stiai dansul, il prindeai din mers pentru ca era simplu si amuzant. Cand melodia s-a terminat, perechile se schimbasera. Ashley ajunsese la Taylor, Alice la Kellan, Kristen la Rob si eu la Capitan. Au mai urmat si alte dansuri, au fost si niste hore mari, am incercat sa plecam, pentru ca nu stiam pasii, dar Capitanul ne-a tinut acolo si ne-a spus ca sunt usoare, ca sa ne demonstreze a venit si Dareia. La unul din ultimele dansuri, eu dansam cu Capitanul si ii spuneam ca ne distram foarte bine si ii multumim pentru invitatia facuta, cand am fost intrerupti.

–          Pot sa cer schimb de partenere? A intrebat Rob catre Capitan.

Rob dansa cu sotia Capitanului. Asa ca nimeni nu a avut nimic inpotriva. Cand bratele lui Rob m-au inconjurat, am simtit cum totul se schimba in jurul meu. Credeam ca eram relaxata, dar in bratele lui simteam cum toate oasele mi se relaxau si inmuiau, de parca ma intinsesem intr-un urias pat de fulgi.

–          Buna! A spus el incet.

–          Buna! Am ras eu.

–          Nu te-am mai vazut de mult! A continuat el conversatia.

–          Da? Mie nu mi s-a parut ca a trecut atat de mult.

–          Ba da, au trecut atatea dansuri si nu ai mai fost langa mine.

Am incercat sa mai zic ceva, dar nu mi-a venit nimic inteligent in minte, pentru ca ma blocase cu aceasta remarca. Asa ca am zambit si mi-am aplecat capul in pieptul lui. El m-a tras mai aproape, lipindu-ma de el. Capul meu acum se odihnea pe umarul lui si ne miscam incet de tot. Era atat de bine, zambeam in continuu, poate pentru ca indrazneam sa zic ca sunt fericita, poate pentru ca el imi fermecase inima, cum nu o mai facuse nimeni. Atunci cand il simteam cum imi respira in par sau imi soptea in urechi, ma facea sa tremur si imi facea pielea de gaina, iar el se amuza in continu pe tema asta. Ma saruta pe frunte, simtind un rau de caldura revarsandu-se din sarutul lui, de parca ar fi putut sa isi verse toate sentimentele in sarutul acela. Am deschis usor ochii, pentru ca deja parfumul lui incepea sa ma ameteasca, nu ca ar fi fost prea tare ci pentru ca aveam niste hormoni care nu-mi dadeau pace si deja mintea mea incepea sa o ia in alta parte si eram totusi la o petrecere. Am observat ca pe margine era Alice care vorbea cu Capitanul si cu o batrana, iar Alice la un moment a inceput sa rada, uitandu-se spre mine, apoi a zambit. Lor li s-a alaturat si Taylor, careia Alice probabil i-a spus de ce radea si el a avut aceeasi reactie ca ea, a ras apoi a zambit aproband din cap.

Anunțuri

6 comentarii

  1. darkangel said,

    August 2, 2010 la 11:53

    prima

  2. darkangel said,

    August 2, 2010 la 11:53

    sooper cap…

  3. stefidanutza said,

    August 4, 2010 la 10:26

    e genial:X:X:x ,stiu ca nu prea am comentat la ficul tau dar imi place fff mult:x
    astept capitolul urmator:XX:X:x

  4. Alexya said,

    August 7, 2010 la 01:38

    Oooo da 😀 . Record mondial. Ai postat repede cap acesta ( dupa parerea mea 😛 ) si desigur ca e foarte genial. Ma omori cu toata bucuria si frumusetiile pe care le scrii acolo si cu pasiunea cu care o scrii si cu … esti singura persoana pe care o cunosc eu care pune accent pe toate minunatiile vietii si a naturii. Esti incredibila. Ficul tau e incredibil. Faci o treaba minunata sis 🙂 . Griji de u si astept urmatorul capitol. Nush de ce dar si mie mi-a placut ultima fraza a lui Rob… 😀 … :X .
    Take care
    Alexya

  5. zapacel said,

    Ianuarie 28, 2011 la 03:03

    hey! cunosc apusul ala :)) l-am pozat si eu 😛 Titan city sunset :))

  6. aryafantasy said,

    Ianuarie 28, 2011 la 10:51

    :)) Da, Stiu si era din aproape aceeasi directie :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: