Capitolul 23

Capitolul 23 – Inapoi (la civilizatie)

Somnul mi-a fost pasnic  si fara vise, am deschis ochii si camera in care ma aflam isi facu aparitia, mi-am amintit unde sunt. Am vrut sa ma misc un pic si am simtit o caldura care ma inconjura de la jumatatea corpului. Atunci am realizat ca Rob era langa mine in pat si instant ultimele doua cuvinte pe care le auzisem inainte ca somnul sa ma fure, inca imi rezonau in minte. Oare totul fusese in imaginatia mea si el nu spusese nimic sau chiar acele doua cuvinte zburara de pe buzele lui. Am simtit nevoia sa ii vad chipul, sa il vad cum doarme.

Speram ca inca dormea asa ca m-am miscat incet in asa fel incat sa nu il trezesc. Totusi a fost un pic ciudat cand stransoarea mainii lui calde isi slabi intensitatea, atunci cand m-am rasucit. Si in loc de chipul lui adormit, m-au intampinat doi ochi verzi, sclipind veseli. Pentru un scurt moment am inghetat pentru ca nu ma asteptasem la asta. El mi-a zambit dulce, de imi venea sa ma topesc pe loc.

–          Buna dimineata soare! A soptit el pe un ton moale cu un zambet imens.

–          Buna dimineata, am spus si eu zambind instant.

Abia acum am observat ca printre  obloanele ferestrelor intra lumina si cadea direct pe ochii lui, accentuindu-i expresia.  M-am intins pisiceste si el mi-a strans talia in bratele lui calde. M-am ridicat catre el si i-am dat un sarut scurt. Apoi i-am mangaiat maxilarul si ochii care inca erau inchisi.

–          Sa inteleg ca ai dormit bine? A mustacit el.

–          Da, nu am mai visat nimic!

–          Nici un cosmar? A intrebat el un pic suspect.

–          Nu, fara nici un cosmar! Am zambit, inrosindu-ma.

–          Atunci e bine, a spus el si a deschis ochii lui de smarald.

–          Iarta-ma! Am reusit sa spun foarte incet, dar totusi m-a auzit.

–          Pentru ce, a intrebat uitandu-se la mine nedumerit.

–          Pentru ca te-am speriat aseara, nu am vrut! Am spus sfarsita, aducandu-mi din nou aminte de fata lui ingrozita. Mi-am bagat capul in perna, langa umarul lui.

A inceput sa rada cu un ras cristalin, atat de frumos, parca era un clopotel de cristal. M-a strans in brate si mi-a sarutat crestetul capului de cateva ori, atunci cand nu radea. Mi-am asezat capul pe umarul lui, acolo unde parea ca e locul perfect. O durere brusca imi facu corpul sa se indoaie un pic si ma gem nemultumita.

–          Ce s-a intamplat? A spus el, crispandu-se.

–          Scuza-ma o clipa, am spus eu nemultumita si am fugit spre baie, punandu-mi tricoul pe mine si mormaind niste injuraturi, am baut prea multe lichide aseara si acum isi spuneau cuvantul.

L-am auzind chicotind din nou. Cand m-am intors, am venit repede si m-am bagat in patul cald si moale, aveam mainile inghetate, apa inca nu se incalzise si era sloi. A ras din nou si a tras un mic chiot atunci cand o mana inghetata l-a atins. Mi-a luat mainile in ale lui si mi le-a incalzit, apoi m-am pus in pozitia mea favorita, cu capul pe umarul lui. Reusise in timp record sa ma incalzeasca. Mi-a mai dat cateva saruturi pe frunte, facandu-ma sa tremur un pic, cand isi misca mana pe sub tricou.

Am stat asa linistiti, fara sa zicem nimic. M-am mai jucat cu conturul fetei lui si al gatului, apoi miscandu-mi mana incet pe pieptul lui. In sfarsit am reusit sa ii fac pielea de gaina, asa cum imi facea el mie de atatea ori. Am chicotit si el a facut la fel si a dat din cap mustrator, iar eu i-am scos limba ca un copil, facandu-l sa rada si mai tare.

Era atat de bine si de cald, incat simteam somnul cum vrea sa ma fure din nou. Am incercat sa resist eroic. Nimeni nu intentiona sa se dea jos din pat, doar sa stam asa, impreuna. Ma gandeam oare ce ii trecea lui prin cap in momentul asta, mi-ar fi placut sa ii pot citi gandurile si sa caut in ele, daca ce auzisem eu aseara fusese adevarat.  Desi dupa cum se comporta in dimineata asta, imi dadea de inteles ca auzisem bine. Am simtit cum respiratia lui s-a rarit si pulsul s-a facut din ce in ce mai linistit. Mi-am ridicat incet privirea catre el si mi-am dat seama ca adormise. Se pare ce el pierduse lupta cu “Mos Ene”. Am zambit si m-am declarat si eu invinsa.

Am inchis ochii si am adormit foarte repede la pieptul lui, cu sunetul batailor inimi si a respiratiei regulate pe post de cantec de leagan. Un somn usor, fara vise ma invalui. Nu imi aduc aminte sa fi visat ceva, ci doar un sentiment de protectie continuua persista in mintea mea.

Un ciripit de pasare ma readuse la realitate, facandu-ma se deschid ochii brusc si sa tresar un pic. Dar m-am relaxat imediat cand am realizat ca inca sunt in bratele calde si protectoare ale lui Rob. Respiratia lui inca era ritmica, ceea ce insemna ca nu reusisem sa il trezesc. Mi-am ridicat capul incet si l-am privit cum dormea linistit. Acum chiar parea ca un inger coborat din Rai. Conturul masculin al fetei, parul lui zburlit, din cauza pernei, obrajii inca fini, nasul si buzele arcuite ca un arc perfect, ce practic  cereau sa fie sarutate la nesfarsit. Acum puteam sa il observ in liniste si sa nu par insistenta, parca vroiam sa ii memorez fiecare trasatura a fetei. Sa imi ramana intiparita in memorie pentru totdeauna. Mi-am miscat mana usor si i-am mangaiat fata, incepand de la par si terminand cu buzele. Nu as fi vrut sa il trezesc, dar parca nu aveam stare. Nu am rezistat decat vreo cinci minute asa, apoi m-am apropiat si i-am sarutat usor buzele. Nu s-a miscat si am zambit, gandindu-ma ca reusisem sa nu il trezesc. A mai durat un minut si respiratia i s-a schimbat, apoi cele doua smaralde preferate au capatat din nou viata. A privit prima data tavanul, apoi si-a coborat privirea catre mine. L-am intampinat cu un zambet discret, sperand sa nu il sperii. Dar ochii lui somnorosi s-au luminat si mi-a zambit si el.

–          Buna dimineata din nou! I-am soptit eu.

–          Buna dimineata, a spus el cristalin si eu m-am intins si i-am dat un sarut discret, abia atingandu-I buzele noi.

Bratele lui s-au strans, devenind prizoniera lor si nu m-a lasat sa ma intorc la locul meu. Am inteles ca nu vrea sa opresc  sarutul , asa ca am continuat  sa ma joc cu buzele lui. Nu stiu ce gandea el, dar e cert ca eu ma topeam, desi incercam sa il fac pe el sa simta asta. Bratele lui isi mai inmuiara din stransoare, am simtit cum corpul lui se misca sub mine si cu o miscare de feline, el a ajuns deasupra mea. Imi zambi strengareste si isi uni din nou buzele moi cu ale mele intr-un sarut dulce. Deja incepeam sa imi pierd uzul ratiunii si sa alunec pe taramuri de poveste. Corpul meu parca incepea sa leviteze, pielea de gaina trecuse de mult. Inainte sa raspundem altor impulsuri care incepeau sa ne acapareze, desi respiratia mea de dublase si pulsul meu era mult peste limita normala, imi simteam sangele pulsand in aproape orice parte a corpului, parca eram mai fericita si mai vie ca nicioadata. Tot ce s-a intamplat zilele astea aveam impresia ca sunt asa de cand e Pamantul, totul era natural si nimic nu era iesit din comun. Totul era asa cum trebuia sa fie. Era aproape perfect…de ce aproape?…pentru ca cineva imi spunea “mereu e loc de mai bine”.

Deodata niste bubuituri asurzitoare ne facura sa inghetam, am avut senzatia ca s-ar darama casa. Rob s-a incordat protector asupra mea, chiar ca semana cu o feline care isi proteja prada. Bubuiturile s-au repetat si apoi un ras inconfundabil se auzi din spatele usii. L-am simtit pe Rob relaxandu-se un pic, desi fata lui nu era prea vesela.

–          Kellan! A strigat el cu nervozitate in glas.

–          Scularea somnorosilor!!! Continua rasul molipsitor.

–          Kellan nu esti normal! Marai Rob, dar nu se misca din pozitia pe care o avea.

–          Ce! Nu va place ceasul desteptator? Sunt jignit! juca el teatru.

–          Pleaca! Mormai destul de tare Rob.

Pe mine ma bufni rasul uitandu-ma la el, era atat de dragut cand incerca sa fie suparat. I-am mangaiat usor fruntea incruntata, care se descreti la atingerea mea si ochii de smarald se intoarsera asupra mea.  Se uita incurcat la mine, nu imi intelegea reactia oare, credea ca o sa ma supar, eu chiar ma amuzam, Kellan mereu ne surprindea cu diverse prostioare si glume mai grosolane, dar era foarte amuzant. Alaturi de Rob nu aveam frica de nimic, imi dadea un sentiment permanent de siguranta. Daca as fi fost singura si chiar as fi dormit, atunci clar m-as fi suparat, dar asa, era mult mai amuzant, mai ales ca el nu stia ca farsa pe care o pusese la cale nu ii iesise complet, ne-am speriat, dar nu eram adormiti cum sunt sigura ca spera.

–          Vrei sa plec fara voi? A intrebat el parand surprins. OK! A spus el vesel.

–          Kellan! Marai Rob, ceea ce ma facu pe mine sa rad si mai tare.

–          Glumeam! Parca il si vedeam scotand limba din spatele usii. Plecam cam in jumatate de ora, asa ca mai bine va treziti. Avem si micul dejun inclus, asa ca ar trebui sa va grabiti, nu garantez ca mai apucati ceva, miroase prea bine, ne informa Kellan.

–          Bine! O sa venim!

–          Auzi, Ely mai e cu tine sau ai facut-o bucatele si e printr-un sac pe sub pat?

–          Esti groaznic, murmura Rob, dezaproband din pat si se tranti sfarsit langa mine.

–          Buna dimineata si tie Kellan! Am ras eu.

–          Ooooo, este vie! Incredibil, a supravietuit!

–          Kellan, striga Rob.

–          Bine, gata, am plecat! Va astept jos.

–          Pa! a strigat vesel Rob.

Rob paru ca rasufla usurat, iar eu continuam sa ma amuz de ei.

–          Am scapat de el! Spuse el vesel.

–          Nu mai mult de juma de ora, altfel plecam fara voi! Se auzi tare vocea lui Kellan, din spatele usii, terminandu-se in ras si facandu-ne pe noi sa tresarim.

–          Pleaca odata! Spuse Rob exasperat.

–          Shh, lasa-l, am incercat eu sa il calmez, dandu-i un mic sarut pe obraz si trasandu-i repede conturul fetei, ridicandu-ma pe o parte, int-run cot, langa el.

–          Mda, glumele lui Kellan, mormai el.

–          Hai, recunoaste, a fost amuzant, chit ca ne-a speriat, dar gandeste-te sa fi dormit, atunci ar fi fost naspa.

Rob paru ca analizeaza situatia, apoi urmele de suparare de pe fata lui disparura si le lua locul zambetul lui vesel care se transforma repede intr-un hohot de ras.

–          Si ca sa il imit pe Kellan, trebuie sa ne imbracam, vom pleca, am zis eu incet, tarandu-ma catre marginea patului.

–          Chiar trebuie? A spus vocea mea preferata, cu o intonatie smechera si mana lui calda ma trase inapoi sub cearceafuri.

–          Din pacate trebuie, nu e frumos sa ii facem sa asteptam. Fata lui nu paru prea incantata sa faca ceea ce e correct, asa ca am adaugat: Jur ca nu vreau sa plec de aici, dar stii ca trebuie!

–          Mda, ai dreptate! A zambit el, apoi ma trase spre el si ma imbratisa tare, apoi ma saruta cu atata pasiune incat am simtit ca ma topesc pe loc, am simtit mii de sentimente spuse intr-un joc al buzelor si al limbilor noastre. Totul parea de pe alta planeta, simteam cu imi parasesc corpul, devenind altceva. O entitate care era facuta numai din … dar brusc totul se opri. Am tras aer adanc in piept, uitaseram sa mai respiram.

–          Ok, ma duc sa ma schimb, a spus si s-a ridicat repede din pat si a plecat catre baie.

Nu am mai avut timp sa ii spun nimic, decat sa il vad zambind strengareste cand disparea dupa usa de la baie. Deci stia cum ma facuse sa ma simt si facuse asta special, of! Nu aveam nici un chef sa plec, era asa de bine aici. Toata atmosfera era speciala, pana si pasarile care ciripeau afara pareau a avea alt tril decat cel obisnuit, mult mai vesel si mai frumos. Am mormait dandu-ma cu greu din pat, m-am dus la fereastra si am deschis usile, lasand aerul proaspat si sarat sa intre in camera. Am inchis ochii si am respirat aerul, o mica rafala de vant imi rascoli parul si facu ca perdelele de langa mine sa se umfle si sa se unduie in bataia vantului, atingandu-ma usor. Lumina puternic a soarelui, era in spatele unor copaci si nu imi ajungea direct pe fata. M-am intors in camera si am facut patul, apoi m-am intins pe el, asteptand sa iasa Rob din camera.

–          Eu sunt gata, l-am auzit spunand vesel.

–          Si ce esti asa de fericit? Dupa ce ca m-ai pacalit! Am spus eu prefacandu-ma suparata.

–          Eu? Spuse el mirat, facandu-mi jocul. Niciodata!

Am vrut sa mai zic ceva, dar am renuntat si m-am dus in baie. Am facut un dus cald, am avut noroc si ratusca nu mai facuse atata balta in jurul cazii, poate facuse special asa, m-am gandit sa il intreb, dar am renuntat, nu era vital sa stiu. Am auzit niste batai in usa si m-am speriat, scapand sapunul din mana.

–          Da! Am mormait eu.

–          Esti ok? Spuse el, probabil alarmat de zgomotul sapunului.

–          Da, sunt ok, mi-a cazut sapunul!

–          Pot sa intru?

–          Nu! Ce-ti veni!?! Am intrebat socata si nedumerita.

–          Ah, ok! Spuse el vesel.

El se amuza si eu eram complet socata, ce-i veni? M-am grabit sa termin dusul. M-am sters repede si mi-am pieptanat parul. Eram gata aranjata cand am iesit din baie. El statea pe pat, pe marginea dinspre balcon, uitandu-se afara.

–          Mai esti aici?

–          Poftim? A spus el, iesind din transa in care parea cuprins.

–          Am crezut ca ai coborat la ceilalti!

–          Preferai sa fac asta? a intrebat, un pic suspect.

–          Nu, doar ca…uf, am crezut ca ai coborat. Apropo…ce a fost chestia aia de mai devreme, cu baia? Am incercat sa schimb subiectul.

–          A, nimic, vroiam sa fac o gluma, nu cred ca a iesit, a parut el ca se scuza.

–          Nu m-am suparat, doar ca nu am inteles. Am spus ducandu-ma langa el.

–          Nu conteaza, uita, a incercat el sa zambeasca, dar nu prea i-a iesit.

–          Mergem? I-am zambit discret.

–          Hmm, da, aspus el, mai mult mormait.

Nu intelegeam de ce s-a schimbat asa, de ce s-a intristat dintr-o data, bine excluzand faptul ca trebuia sa plecam de aici, dar totusi, parea mai abatut de atat. Mi-a deschis usa, ca un domn, iar eu l-am asteptat sa inchida usa. Pana sa ajungem la scari am avut impulsul de al lua de mana, ma asteptam sa ma respinga, dar imi prinse mana si mi-o stranse un pic. I-am surprins un scurt zambet pe chip.

–          Buna dimineata, am spus eu si Rob cand am intrat in bucataria de unde se auzeau doar furculite lovindu-se de farfurii.

Toti prietenii nostrii au mormait un “Buna” , printre imbucaturi. Mancau de zor si cu o pofta vizibila. Sotia capitanului ii privea vesela, ca si cum ar fi fost toti copii ei. Chara era si ea la masa, langa Kellan si Taylor, parea tare mandra. Toti ne-au facut semn sa stam jos si sa mancam.

–          Dareia face cea mai buna omleta pe care am mancat-o vreodata, iti jur! A spus Kellan, urmat de aprobarile celorlalti.

Ne-am asezat langa ei, Alice ma privea suspecta, dar nu zicea nimic, pe fata ei se citea un zambet imens. Dareia ne-a adus si noua o portie de omleta.

–          Multumim, i-am spus noi Dareiei.

Am inceput sa mancam si intradevar, era cea mai buna omleta pe care am mancat-o vreodata. Ceilalti radeau la sunetele noastre si aprobau veseli. Capitanul a aparut exact atunci cand am terminat noi de mancat si ne-am baut sucurile proaspete de portocale.

–          Sunte-ti gata?! A intrebat el vesel si apoi amuzat de mormaiturile noastre nemultumite.

–          Suntem gata, a spus mai tare Kellan, insa nu prea convingator.

–          Da de ce sunte-ti atat de abatuti? Intreba el curios.

–          Pai ne place foarte tare aici si nu prea am vrea sa plecam! A spus Ashley cu ochii indreptati in jos.

–          Asta inseamna ca trebuie sa mai veniti sa ne mai vizitati, a spus capitanul dupa ce se opri din ras.

Dareia ne-a imbratisat pe rand, pe toti si ne-a sarutat parinteste pe frunte, noi multumindu-I pentru gazduire si ea zambit sincer.  Apoi a procedat la fel si cu sotul ei. Am plecat cu greu din frumoasa casa alba cu gradina. Dareia ne facea cu mana din poarta impreuna cu micuta Chara, era atat de draguta.

–          Cred ca e prima oara cand nu vreau sa plec dintr-un loc, a spus Kristen.

–          Nu cred ca esti singura, au spus si ceilalti.

Am ajuns prea repede la barca, aseara paruse mult mai lung drumul, dar asa e cu drumul de intors, mereu e mult mai scurt. Parca si vremea era mai trista, cerul era acoperit de nori pufosi si albi ce se miscau vizibil, acoperind mai tot timpul soarele. Din cand in cand un vant mai rece, ne zburlea parul. Robert si-a pus o mana in jurul taliei mele, tinandu-mi astfel de cald. Noi eram ultimii in coloana de ‘turisti’. Am vazut un zambet discret din partea lui Alice, care a avut oarecum parte de acelasi tratament, dar din partea lui Taylor. O parte din echipaj era déjà acolo, faceau ultimele pregatiri. Ne-am urcat pe vas si in vreo 10 minute am ridicat ancora si am plecat. Eu mi-am scos repede aparatul, sa mai prind ultimele cadre cu frumoasa parte de insula unde ne-am distrat cu o zi in urma. M-am uitat pe barca prin obiectiv si m-am amuzat cu fetele triste ale prietenilor mei. Asa ca le-am facut poze, ca sa pastrez si acest moment, apoi cand m-au vazut s-au mai inveselit si am inceput sa ne facem poze. Kellan era cel care a reusit sa ne inveseleasca si sa ne faca sa radem de nu mai puteam si toti aveam lacrimi de ras pe obraji. Pana si echipajul s eamuza de noi, iar capitanul dadea dezaprobator din cap, dar si el radea la fel ca si noi.

Toata veselia s-a risipit cand am am zarit portul si am acostat. Eram atat de cuminti, incat capitanul nu a rezistat si ne-a spus.

–          Brusc  s-a facut liniste, de ce v-ati cumintit atat de brusc? Ati ajuns la destinatie?

–          Mda, am spus noi, avand tendinta de a-I scoate limba ca un copil mic.

–          Multumim de frumoasa calatorie, i-am spus noi si l-am imbratisat pe rand.

–          Si pentru frumoasa petrecere, am spus eu si Kristen cam in acelasi timp, aprobate fiind si de ceilalti.

–          Cu multa placere si va mai asteptam!

–          Cu siguranta vom reveni! Am spus toti in cor.

Ne-am indreptat spre locul unde era masina parcata. Alice si Taylor au ramas mai in spate. Cand ne-am oprit si ne-am uitat nedumeriti la ei, Alice ne-a raspuns intrebarii nepuse.

–          Noi ne ducem un pic pana in oras, apoi venim si noi. Nu dureaza mult!

–          Okkk, am spus cam nedumeriti.

Ne-am urcat in masina si am plecat catre vila, iar Alice cu Taylor au luat un taxi catre centrul orasului.

8 comentarii

  1. stefania said,

    Decembrie 21, 2010 la 22:08

    ma bucur k in sfarsit ai putut posta.imi place ff mult si sper k urm cap sa vina cat mai repede si sper k cei doi sa-si marturiseasca sentimentele.

  2. revelation of twilight said,

    Ianuarie 4, 2011 la 14:23

    intr+un viitor foarte indepartat micuta noastra autoare a postat

  3. butritadiana said,

    Februarie 3, 2011 la 13:47

    cand mai postezi ?

  4. Februarie 7, 2011 la 21:55

    Sper sa postezi cat mai rapid,blogul tau e foarte frumos!
    Am o mica propunere pentru fanii vampiri,te rog daca esti de acord lasa un comentariu pe blogul meu si daca doresti instiinteaza si alte persoane!
    Multumesc!:x
    http://cryforyourlove.wordpress.com/2011/02/07/forum/

  5. Krista said,

    Iunie 22, 2011 la 13:15

    dc nu mai postezi? :((

  6. aryafantasy said,

    Iunie 22, 2011 la 14:52

    Inca scriu la cap. urmator. Nu am renuntat, sper sa il termin cat mai repede si apoi o sa il pun 🙂
    Imi cer scuze ca a durat atat de mult :(!

  7. flavia said,

    Septembrie 17, 2011 la 13:17

    cand mai postezi? :-s

  8. Laura said,

    Ianuarie 8, 2012 la 01:39

    Imi place!! E minunat!!! Si imi cer scuze ca nu am lasat comentarii la toate capitolele insa eram prea nerabdatoare sa le citesc pe urmatoarele. Felicitari si il asteptam pe urmatorul cat de curand!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: