Capitolul 24

Capitolul 24 – Biletul

Drumul mi s-a parut mult mai scurt, poate ca eram prea nerabdatori sa ajungem la vila. Afara era o zi superba, poate prea perfecta, era cam ciudata daca stateai sa o analizezi. Cerul era de un albastru incredibil, fara nici un nor pe toata suprafata, absolut nici unul. Cand eram pe barca, mai erau unii rataciti, dar acum era curat ca lacrima. Iar albastrul era atat de clar cum nu a fost niciodata. Soarele ardea atat de tare incat daca stateai sub razele lui te incingeai aproape instant. Parea ca arde a ploaie, se simtea o atmosfera incarcata de parca urma o furtuna, desi ziua era incredibil de frumoasa.

Cand am ajuns, am intrat repede in casa, ferindu-ne de arsita lui. In casa era bine si racoare. Gustave inca era acolo si s-a oferit foarte pasnic sa ne prepare o gustare, dar am refuzat politicos. Fetele au vrut sa intre la dus, asa ca au fugit inainte sa se duca baietii. Eu urma sa ma duc cu Rob la el in camera sa descarc pozele pe care le-am facut. Kellan chitaia la noi din bucatarie, sa nu ne uitam fara el.

Am urcat cu Rob la etaj. Am vrut sa ii dau aparatul, dar el s-a asezat la calculator si a inceput sa verifice pe unde are loc sa le descarce, am avut noroc si a gasit destul loc pentru poze. Mi-a facut semn sa ma asez in locul lui si sa le descarc. M-am asezat cuminte, am scos cardul din aparat si l-am pus in card-reader, apoi am inceput sa descarc pozele in folderul facut de el. Urma sa dureze un pic. El a sugerat sa ne mai uitam o data la pozele din zilele trecute. La indicatile lui am deschis folderul cu poze. Statea in spatele meu si ii simteam respiratia aproape de ceafa mea. In momentul acela pielea mi s-a facut de gaina si am zambit. L-am simtit si pe el zambind.

–          Mmmm, de fiecare data, a mormait el, facandu-ma sa imi dau ochii peste cap.

–          Esti groaznic!

–          Stiu si imi place asta! A spus el atingand pielea gatului cu respiratia apoi dand un mic sarut acolo.

–          Parca ne uitam la poze!

–          Tu te poti uita, eu am alta treaba, a spus el inca plasandu-mi mici saruturi pe gat.

S-a auzit o ciocanitura in usa si am tresarit amandoi.

–          Da!? A spus el, mai mult ca o intrebare.

–          Pot sa intru sau deranjez, a intrebat Kellan foarte cuminte.

–          Da, dar de cand intrebi tu asa de pasnic? A intrebat la randul lui Rob foarte mirat.

–          Ma simt oboist si nu prea am chef de nimic, cred ca m-a molesit vremea asta.

–          De cand te influenteaza pe tine vremea? A spus Rob mirat.

–          Nu stiu! Pana acum…niciodata! A spus Kellan si s-a intins pe patul lui Rob, oftand.

–          Sigur nu ai mancat ceva stricat? A intrebat precaut Rob.

Kellan nu i-a mai raspuns, dar s-a multumit sa isi ridice capul de pe perna si sa ii scoata limba lui Rob, facandu-ne sa chicotim.

–          Si, ati descarcat pozele?

–          Mai avem un pic, mai dureaza 5 min.

–          Nu ii asteptam si pe Taylor cu Alice? A intrebat Kristen, intrand impreuna cu Ashley.

–          Vreau si eu pozele, Rob ma bazez pe tine sa mi le trimiti! A spus Ashley.

–          Nu vreau sa plecam, chiar m-am simtit bine, mai vreau vacanta, se planse Kristen, asezandu-se pe pat langa Kellan.

–          Kris, de ce trebuia sa ne amintesti ca plecam. Spuse intristata si Ashley.

–          Plecati? Am intrebat nedumerita.

–          Pai nu am venit aici in trecere? Ne ducem spre alte filmari! Ofta din nou Kris.

–          Hai sa nu ne stricam dispozitia! Sa ne mai veselim un pic, a zis Rob zambind si incercand sa ne readuca buna dispozitie.

–          Si cum propui sa faci asta? A intrebat curioasa Kristen.

–          Pai, sa ne uitam la poze, ca s-au terminat de descarcat, nu Ely?

–          Da, sunt gata. Am spus scotand cardul din card-reader si deschizand prima poza.

Fiecare si-a gasit repede o pozitie cat mai comoda de stat, iar eu am ramas la calculator, urmand sa dau next la fiecare poza, nu prea sunt fan slide-show si nici nu imi e lene sa apas pe butoane. Am ramas surprinsa cand am vazut niste poze care nici nu stiam ca exista. Eram eu si Rob, plini de faina curatand bucataria. Cred ca s-a zguduit casa de rasetele pornite de Kellan si fete. Eu si Rob ne uitam socati, nu stiam cine si cand au facut pozele astea. Cu greu, prin tona de hohote au recunoscut vinovatul, Alice si Taylor. Norocul lor ca nu erau aici, prin urmare scapau de privirile noastre periculoase. Era amuzant si frumos ca totusi existau aceste poze ca sa avem si o amintire “palpabila”. Pozele au continuat cu portul si barcutele din el. Cu plecarea noastra pe barcuta si cum tarmul se indeparta de noi, mai corct noi ne indepartam de el. Apoi cateva poze cu noi pe vas si apa de culoarea ei ireala si insula vazuta din larg. Era un sentiment de mandrie cand apreciau pozele si cadrele prinse in ele. Drumul prin padure si minunata poiana. Aici am dat pozele foarte incet, pentru ca fiecare dintre noi a avut ceva de comentat si de exprimat o amintire in legatura cu imaginea. Pozele cu noi la balaceala au fost cele mai amuzante si cred ca stateam vreo 2 minute la o poza, ca sa nu mai zic ca cea cu Alice cand cade a fost bomboana de pe coliva. Erau unele si cand eu faceam pluta, singura apoi cu Rob care se pregatea sa vina spre mine. Moment in care m-am cam inrosit cand mi-am adus aminte de ce s-a intamplat dupa…undeva pe sub minunata cascada. Rob pare ca sesizase reactia mea sau se gandea si el la acelasi lucru, pentru ca l-am putut auzi chicotind.

Am continuat sa ne uitam la poze si sa comentam.  Ne-am distrat si cand am ajuns la pozele de la petrecerea capitanului si la pozele cu cei mici. Apoi am fost pe rand surprinsi cand am vazut poze cu fiecare din noi dansand. Erau mai mult cu mine si Rob dansand si aratau foarte frumos. Cand am ajuns la ultima poza, Taylor a intrat in camera.

–          Aici v-ati ascuns toti! A spus fiind surprins sa ne gaseasca aici.

–          Nu ne-am ascuns, doar ne-am adunat, a zis Ashley.

–          Ely, pot vorbi un pic cu tine, se auzi vocea foarte stinsa a lui Alice.

–          Da, vin acum, am spus ridicandu-ma de pe scaun si pornind spre usa.

Am urmat-o pe scari, pana in living, unde s-a oprit langa fereastra. Eram déjà ingrijoarata, era mult prea tacuta si era dubios pentru ca ne departasem de ceilalti. Cand s-a intors catre mine, m-a socat, avea ochii rosii de plans si urme de lacrimi.

–          Doamne Alice, ce s-a intamplat! Am spus speriata.

–          Asta! A spus cu glasul sfarsit si mi-a intins un plic.

Mii de scenarii mi-au trecut prin cap, numai ce era sa gasesc acolo nu. Erau pur si simplu doua bilete de avion, erau biletele noastre de avion, pentru ca aveau numele noastre pe ele. Numai ca, ce era socant era data, maine dimineata era zborul de intoarcere acasa. M-am uitat ca proasta la ele, inca incercand sa procesez ceea ce insemna asta. Nu puteam crede asta, nu era adevarat, era un cosmar, urma sa ma trezesc acum…urma sa ma trezesc acum, nimic nu se intampla, nu ma trezeam. Am inceput sa neg din cap, uitandu-ma la Alice socata.

–          Nu, am spus cu vocea pierduta.

–          Ba da, trebuie sa ne intoarcem.

–          Nu, nu e adevarat, nu are cum!

–          Ba da, s-a terminat vacanta, a spus ea trista.

–          Nu, nu pot sa…

–          Ely, stiai ca o sa se intample asta.

–          Nu! Inca negam, inca speram sa ma trezesc.

–          Am sunat la agentie sa ne prelungeasca biletele, dar au spus ca nu au cum si nici locuri la alte zboruri nu sunt.

–          Nu , cred, nu se intampla asta

–          Stiu ca e greu de crezut, la inceput si eu am zis la fel.

–          Nu, nu iti dai seama ce inseamna asta! …

–          Ba da Ely, stiu ce inseamna asta si eu sufar.

–          Taylor  a inteles asta, amandoua am uitat complet, nu e vina nimanui.

–          Dar cum o sa ii spun, nu pot, chiar nu e alta varianta!

–          Ely fi realista, stiai ca ziua asta va veni, indiferent cat de mult am negat-o.

Nu, nu credeam, nu credeam ca vacanta mea s-a sfarsit, nu credeam ca totul se va opri aici, nu credeam ca se va opri asa. Incepea sa ma doara in piept si sa nu mai pot respira normal, simteam cum lumea incepe sa tremure. Toate zilele astea devenisera atat de normale incat parea a face parte din viata mea din totdeauna.

–          Ely, am auzit vocea calda a mortii mele.

–          Rob, a spus Alice, schimband priviri cu ale mele, dar eu eram amortita, nu mai eram in stare sa reactionez.

–          Va las sa vorbiti, a spus ea incet si a plecat de langa mine, lasandu-ma singura cu Rob.

–          Sa vorbim? A intrebat el nedumerit.

Nu a primit nici un raspuns din partea lui Alice care aproape a trecut in fuga pe langa el. Eu eram cu spatele la el, am simtit ca ma ia o ameteala crunta in momentul ala. Nu eram in stare sa leg doua cuvinte, dar sa ii mai si explic ceva. Am simtit ca pe obrajii mei se scurgeau rauri de lava, dar de fapt erau doar lacrimi extreme de amare. Trebuia sa imi adun curajul sis a incerc sa ii explic, dar cu sa fac asta cand nici macar eu nu eram in stare de procesara corecta a informatiilor tocmai primate. Stateam cu probabil ce s-ar numi o privire tampa, strangand biletele alea nenorocite in mana. Imi venea sa le rup, sa le fac bucati sa urlu la ele ca au gresit data. As fi dat sa orice sa ma trezesc din cosmarul asta, pentru ca asta era, urma chiar in cateva clipe sa ma trezesc si sa il simt pe Rob luandu-ma in brate, nu-i asa? Sau nu! Am simtit ceva, dar nu era ceea ce ma asteptasem. Am simtit o usoara atingere pe umar, stiam atingerea aia, stiam energia pe care o emana persoana din spatele meu. Nu vroiam sa ma intorc, nu vroiam sa ma vada, vroiam sa ma fac mica de tot, sa dispar de acolo, sa ma evapor. Dar nici o sansa!

–          Ely! A spus si mai usor Rob.

Am luat o gura de aer, facandu-mi curaj, dar nici macar asta nu m-a ajutat, aerul era plin de parfumul lui, facandu-ma sa ma zdruncin si mai tare. M-am intors catre el, aveam capul in jos si parul desfacut imi acoperea fata. Am banuit ca era incruntat si nu intelegea nimic din ezitarea mea. Am simtit mana lui calda si delicata cum imi atinge barbia si mi-o ridica usor. Cand i-am intalnit ochii lui verzi am inghetat, fata lui se transformase din incruntare in soc, a clipit de cateva ori mai repede apoi a facut un pas catre mine, incercand sa ma ia in brate, dar m-am tras inapoi ezitand, alte lacrimi s-au scurs si mai tare din ochii mei, ma durea sa ma departez de el, tot ce vroiam era sa ma arunc in bratele lui si sa spun ca e doar un cosmar.

–          Ely, ce s-a intamplat, ce-i cu tine? A intrebat confuz.

Nu am putut decat sa inghit in sec, parca cuvintele nu se legau, ce sa-i spun, cum sa il fac sa inteleaga, care era solutia, sa-l mint , sa il iau pe ocolite sau sa ii spun direct, dar cum, eu nu imi gaseam nici macar un strop de ratiune in capul meu.

–          Rob, Robert, am murmurat eu, doar atat puteam sa zic.

–          Da! Spune-mi ce ti s-a intamplat? A spus cu o voce agonizanta, parea ca nu stie cum sa ma ia.

–          Iarta-ma ,dar trebuie sa plec! A fost tot ce am soptit, cel mai bun era adevarul si pe el chiar nu puteam sa il mint, simteam ca m-as fi rupt in doua daca i-as fi spus o minciuna.

–          Nu te inteleg, spune mai tare.

–          Trebuie sa plec, am mormait eu ceva mai tare.

–          Atat? a zambit el prudent, Cand, acum? Pai ne vom vedea mai incolo daca trebuie sa pleci, a zis el mai relaxat.

Lacrimi au inceput sa imi curga si mai tare pe obraji, ce intelesese el! Am scos un sunet ciudat cand a rostit ultimele cuvinte. Ah!!! De ce se intampla asta, de ce era soarta asta atat de cruda, parea o nimica toata, dar nu era.

–          Nu, Rob, trebuie sa plec, am spus ceva mai tare…si nu ma mai intorc. Am scos aproape ca o soapta.

A parut ca nu intelege si a dat din cap, vroia sa repet, dar nu puteam, nu mai aveam putere, tremuram toata.

–          Stai ca nu inteleg nimic din ce spui. Trebuie sa pleci asta am inteles, dar nu si de ce plangi in halul asta si nu ma lasi sa ma apropi de tine, a spus el aproape exasperate.

–          Rob, nu ma mai intorc, am spus cu o voce sparta si pierduta.

–          Cum adica?

–          Adica plec…plec din tara, ma intorc acasa.

Socul adevarului ii cuprinse fata, s-a uitat la mine atent, apoi a zambit, nu il intelegeam, chiar nu vorbeam clar.

–          Am inteles, ai chef de glume!

–          Chiar crezi ca glumesc acum, Rob ce nu intelegi. Plec, plec inapoi in tara mea.

–          Da, glumesti pentru ca nu te cred, nu ai face asta!

–          Tu crezi ca eu vreau sa plec?

–          Nu stiu, daca tu imi spui asta, nu stiu ce sa mai cred.

–          Rob te rog crede-ma, nu vreau, dar trebuie, nu e in functie de mine!

–          Bine, sa zicem, a parut el ca accepta asta destul de usor. Cand?! A marait el un pic.

–          Maine, am spus simtind cum imi cade tot cerul in cap si ma sparg in mii de bucati.

–          Poftim! A spus Rob care incepea sa se enerveze. Tu chiar ai chef de glume sadice azi, pe bune!

–          Rob nu glumesc, si Doamne cat as fi vrut sa fie asa, am scapat gandul cu voce tare.

–          Pleci, maine! A accentuat el.

–          Da, maine. Am spus si i-am intins blestematele alea de bilete.

Mi le-a luat nedumerit, apoi dupa ce a parcurs foile alea s-a incruntat. Ah cat as fi vrut sa ma duc sa il ating si sa ii zic ca e doar o gluma cum sustinea el.

–          Tu iti bati joc de mine! Biletele au data de zbor pentru maine!

–          Da, am inghitit eu alte lacrimi, acum realiza ce tot incercam eu sa ii zic.

–          Si abia acum te-ai gandit tu ca ar trebui sa aflu, asa?!

–          Nu, nu e asa, Rob!

–          Nu pot sa cred! Nu! Asta e bataie de joc! Aproape a urlat el.

–          Rob nu am vrut, crede-ma.

Dupa un moment de tacere, Rob s-a uitat atat de crud la mine incat am zis ca o sa mor. Privirea lui era o combinatie mortala de tristete, dezamagire si apoi se transforma in ura. Apoi mi-am adus aminte de privirea lui inghetata pe care o visasem cu o noapte in urma, aceeasi ura se afla in ochii lui. Visul ala mi se parea acum prevestitor, se intampla cu noi la fel, o prapastie se creea intre noi. Verdele ochilor lui parca era acum lichid si clocotea, mi se paruse ca vad urma de apa in ei. Vedeam cum in privirea lui se citea o inima care se rupea in bucati, a mea era déjà facute farame.

–          In halul asta m-ai crezut de prost. In halul asta sa iti fi batut joc de mine!

–          Nu inteleg, am murmurat, dar a parut ca il enervez si mai tare.

–          Cum Ely sa ma faci asa… a marait si nu a mai continuat propozitia.

–          Rob, nu vreau, nu am vrut asta!

–          Nu ai vrut? Imi spui ca pleci cu cateva ore inainte asa, brusc si dintr-o data si eu ar trebui sa fiu vesel si ok cu asta.

–          Nu la asta am vrut sa ma refer.

–          Dar la ce, la faptul ca eu ma destainui tie si tu apoi calci pe vorbele mele?

–          Rob!

–          Sau era parte din planul tau sa faci un prost sa te… sa iti faci de cap cu unul apoi sa pleci brusc ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! A spus el cu o voce groasa si joasa.

–          Ce plan, Rob, crede-ma…

–          Sa te cred! Nu am ce sa mai cred! A spus rupt, oftand.

Acum eu am fost cea care am vrut sa ma apropii de el, dar privirea lui de gheata m-a oprit. Mainile ii tremurau de nervi, iar eu ma zguduiam de plans.

–          Nu ma atinge! A murmurat el.

–          Stii ce, Emily a avut dreptate! Asta m-a socat si m-a durut mai mult decat un pumnal in inima.

–          Poftim? M-am balbait eu.

–          Da, a avut dreptate. Ai fost doar un capriciu, o profitoare!

Am inghetat, cuvintele lui au picat ca o ghilotina, nu am mai putut sa spun nimic, in mintea mea totul s-a sters. Am deschis gura sa zic ceva si am inchis-o la loc. Nu puteam spune nimic.

–          Si cand ma gandesc cata incredere am avut in tine. Ah!!! A marait el strangandu-si pumnii.

–          Rob!

–          Si aseara, ah!! Ce eram sa fac, ah, bine ca m-am abtinut!

–          Poftim! Am spus socata, durandu-ma fiecare parte din corp. Cuvintele lui dureau enorm acum.

–          Da, ai profitat de slabiciunea mea, am crezut ca esti altfel, dar nu esti mai buna decat Emily sau altele cu nimic. Sunteti toate la fel!

–          Rob, te rog nu crede asta, nu e adevarat, am incercat sa ma apar.

–          Ma rogi! Nu mai ai nimic sa imi spui, nimic din ce minciuna vrei tu sa imi spui. Nu vreau sa mai te vad, nu mai vreau sa am de a face cu tine, zilele astea care au trecut o sa le urasc mereu, au fost cele mai proaste zile din viata mea, imi pare rau ca te-am cunoscut, a spus cu o ura in glas ce mi s-a intiparit in minte, era ura pura si venin.

Nu am mai putut spune nimic, tremuram, nu puteam sa cred ca a spus toate lucrurile alea si ca ma ura asa de tare. Nu mai aveam ce sa ii explic, nu mai puteam sa ii spun ca totul a fost o incredibila aiureala si ca uitasem sa ne mai uitam din cand in cand pe biletele ale.

–          Te rog sa pleci! A spus scurt cu vocea sparta.

–          Lasa-ma sa iti explic, Rob!

–          Nu! Nu mai e nimic de explicat! Am inteles tot ce era de inteles! Ai reusit sa ma joci cum vrei tu! Ia-ti biletele si du-te, razi pe seama mea, da totul la ziar, nu-mi pasa! Numai pleaca, nu mai vreau sa te vad!

Am inceput sa dau din cap ca un om nebun, nu cred ca spunea asta si ca el chiar credea ca am facut asta pentru publicitate sau ca as putea sa dau totul la ziar. Era nebun!

–          Rob!

–          Elenya, a spus apasat, daca ai tinut macar o secunda la mine in timpul asta, te rog sa pleci, pleaca si nu te mai intoarce. Sa ai o calatorie placuta si o viata minunata! A spus ultimul lucru ca o injuratura.

Nu am mai spus nimic, ce mai era de spus cand el era atat de hotarat, atat de ferm in decizia lui. Indiferent ce as fi spus era in zadar, era ca si cum arunci un puf intr-un zid. Cuvintele lui m-au golit, m-au terminat, m-au lasat moarta. Vedeam in ochii lui dorinta de a nu ma mai vedea, de a disparea. Nu mai aveam ce face aici, tot ce imi ramasese era sa plec. Am luat biletele nenorocite de pe masuta de langa el, am vrut sa ma intorc, sa il zgudui, sa ii zic ca se inseala, dar nu am mai putut. Dupa cinci pasi tot ce am mai putut spune a fost un singur lucru.

–          Nu a fost asa, nici macar un moment, niciodata!

–          Iesi, am auzit durerea din vocea lui.

Am marit pasul sa ies din camera, dar unde ma duceam. M-am indreptat catre iesire. L-am auzit pe Kellan coborand scarile vesel si in acelasi timp Alice si Taylor erau in spatele lui mult mai calmi. Kellan a parut ca nu ma vede, in schimb fata lui Alice s-a schimbat dramatic.

–          Hei Rob, ai auzit vestile! O sa facem un film impreuna! A strigat el vesel, apoi m-a vazut. Socul i-a traversat fata.

–          Ely ce este?

Atunci am deschis usa de la intrare si am iesit, nu mai puteam, simteam ca o sa mi se opreasca inima in loc, nu mai puteam sta nici o secunda in locul ala. Am auzit cum usa se deschisese in spatele meu, dar eu déjà avansasem. Mi-am dat seama ca era Alice, dupa pasii mici si agitati pe care ii facea. Am iesit pe poarta si m-am oprit in mijlocul aleii, unde ma duceam, cum ajungeam la hotel? Tot ce aveam la mine erau biletele alea care au stricat totul. Pasii din urma mea au incetinit, apoi am simtit mana mica a lui Alice pe umarul meu. M-am intors brusc si am imbratisat-o. Am inceput sa plang in hohote amare. Se pare ca am socat-o pentru ca i-au luat cateva secunde ca sa ma imbratiseze inapoi.

–          Taxiul trebuie sa apara, a mormait incet, frecandu-mi spatele incet.

–          Vreau acasa, am mormait eu!

–          Stiu, linisteste-te, o sa fie bine! A incercat ea sa ma calmeze in zadar.

Taxiul a aparut imediat dupa colt si a oprit in fata noastra. Alice mi-a deschis portiere si m-a imbrancit un pic, pentru ca eu nu eram in stare sa ma misc nici un centimetru. Ea s-a dus repede pe partea cealalta si s-a urcat langa mine. I-a spus soferului unde sa ne duca si apoi si-a intins bratele spre mine.

–          Stiu ca doare! Off! Elenya mea!

Nu stiu cat a durat calatoria cu taxiul, parea minute si parea in acelasi timp si ore intregi. Alice a fost intelegatoare si nu a spus nimic. Eu doar stateam acolo si tremuram si incercam sa repir. Ma concentrasem pe treaba asta, sa respir, atat imi mai ramasese. Daca inchideam ochii il vedeam pe el si privirea lui furioasa, ochii aia verzi mocnind. Alice m-a indepartat de ea si mi-am dat seama ca am ajuns, apoi m-a cuprins panica. Aveam doar biletele la mine, geanta mea o lasasem in urma, era in casa lui Rob. M-am uitat la Alice, ea mi-a zambit usor si am vazut ca avea doua genti la ea si din una tocmai il platise pe sofer. Am deschis usa incet, dupa ce Alice coborase déjà. I-am vazut mana mica indreptand-o catre mine, cand i-am atins-o, ea a prins-o si m-a tras afara cu o forta de care nu era neaparata nevoie. Si-a pus o mana in jurul meu protectiv si m-a indrumat catre liftul hotelului.

Am urcat pana la etajul la care se afla camera noastra, simteam cum ma manevra ca pe o papusa, pentru ca eu nu eram in stare de nimic. M-a impins usor cand a descuiat camera si deschisese usa, asteptand ca eu sa intru, dar s-a prins repede ca nu aveam de gand sa ma misc. M-am asezat usor pe marginea patului, inca tinand bilelete alea in mana. Alice a oftat si mi le-a luat din mana. Am auzit ca prin ceata cand a spus ca eu nu trebuie sa ma misc, o sa stranga ea totul. M-am prabusit pe salteaua patului si am inchis ochii. Ma simteam fara viata, totul era anapodat, totul imi era strain. Doar vocea lui si bratele lui mi-ar fi adus confort, dar nu v-a mai veni, nu mai v-a mai trezi din cosmar vocea lui si nici ochii lui nu se vor mai uita la mine. Am simtit cum ma afund in intuneric.

Anunțuri

3 comentarii

  1. Zapacel said,

    Februarie 6, 2012 la 11:24

    Aaaa, urât din partea dumnealui….dacă nu se duce după ea/ cere scuze într-un mod impresionant… Ne supărăm… 😛

  2. Alexya said,

    Februarie 8, 2012 la 20:14

    Am asteptat muuuult sa fie scris urmatorul capitol din acest fan fic pe care il ador pur si simplu, nu pentru ca autoarea este o prietena buna, ci pentru ca in acelasi timp este si o scriitoare buna.
    Dupa cum spuneam, am asteptat mult, dar nu regret deloc. A meritat toata asteptarea.
    M-ai surprins, Caty:*. Nu ma asteptam sa ma faci sa plang atat de usor, ca am simtit durerea pe care a simtit-o si Ely, ca am simtit ura care crestea incet incet in sufletul lui Rob, o ura care e defapt doar durere si dezamagire. Mi s-a ridicat tot parul de pe mine si ma treceau toate frigurile in timp ce citeam dialogul aprins dintre cei doi.
    Multumesc mult ca ai scris la povestea ta. Este incredibila pentru ca tu esti incredibila. Sper sa fie totul bine cu Ely si sa mai auzim despre Rob… poate din perspectiva lui?:>
    Take care,
    Alexya

  3. just me said,

    Februarie 8, 2012 la 22:11

    WOW!! Imi pare bine ca ai postat:D

    A fost un capitol interesant si sper ca Robert sa isi dea seama de greseala pe care a facut-o inainte sa fie prea tarziu.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: