Capitolul 26

Capitolul 26 – Prietenie 2 – Alice (p.o.v)

M-am trezit pe la 4 in niste tipete sfasietoare si eram atat de buimaca incat aproape cazusem din pat. Cu greu neuronii mei s-au miscat si am facut conexiunea cu locul in care eram. Camera lui Ely mi s-a profilat in intunericul noptii. Tipetele veneau din partea cealalta a patului. Corpul lui Ely era intr-o pozitie ciudata si mainile ii erau prinse in par, facandu-l o claie de nedescurcat. M-am uitat socata la ea apoi am realizat ca trebuia sa o trezesc. Ingana ceva inteligibil si plangea. Sunetele pe care le facea imi rupeau sufletul. Am reusit sa disting la un moment dat un “Rob, nu pleca te rog!” si un “Stai!”. Trebuia sa o trezesc, acum. M-am apropiat de ea incet si am atins-o usor. Nu a avut nici o reactie. Am apucat-o mai ferm si am inceput sa o misc. Se mai linistise un pic, dar nu prea imi convenea. M-am intors si am aprins veioza, apoi am mai incercat sa o trezesc cand incepuse sa dea iar semne de cosmar. A deschis ochii, s-a uitat la mine si a rasuflat usurata, apoi a inchis la loc ochii si presupun ca a adormit. Dupa vreo 15 minute nici urma de cosmar. Am inchis lumina la loc si m-am culcat. Incepusem sa imi pun semne de intrebare, oare asa erau noptile ei, asa erau cosmarurile alea de care nu vroia sa imi spuna? O sa o intreb maine, maine nu va mai scapa interogatorului meu.

            M-am trezit cu greu dupa noaptea agitata pe care am avut-o. Ely dormea inca, asa ca am profiat sa ma duc sa ii pregatesc micul dejun, ca sa o hranesc mai intai apoi sa o iau la intrebari.

–          Neata! I-am spus cand a iesit din camera ei si a venit catre bucatarie.

–          Neata Alice, a spus un pic uimita.

–          Am ramas aseara aici, tii minte?

–          A, da, parca, a ras ea.

–          Ia loc, micul dejun e servit.

–          Iar, Alice cred ca o sa ma ingrasi la cat gatesti.

–          Nu prea cred, avand in vedere ca altceva inafara de ce iti gatesc eu, tu nu mananci.

–          Nu-i adevarat a incercat ea sa protesteze, dar a renuntat, dand afirmativ apoi din cap.

–          Si cand ai de gand sa imi zici ce e cu cosmarurile alea? Am spus eu cand aproape terminase de mancat.

–          Poftim!? Spuse ea aproape innecandu-se.

–          Da, ziceai acum cateva zile ca ai cosmaruri si nu prea dormi. Aseara ai avut unul!

–          De unde stii!? A spus uimita.

–          Pentru ca te-am vazut si auzit!

–          Imi pare rau ca te-am trezit…

–          Lasa vrajeala, spune-mi ce ai visat!

–          Alice, hai sa…

–          Nu mai evita subiectul, spune-mi ce ai visat. Altceva nu discutam!

–          Of! Bine iti povestesc.

–          Sunt numai urechi!

–          Pai, si-a luat ea avant, eram pe malul marii si … a facut o pauza lunga, a inghitit in sec si a inchis ochii cand i-a pronuntat numele. Rob era cu mine si totul era ok pana cand s-a indepartat si ne despartea un mal inalt si apa curgea din peretele stancos. La fel ca cosmarul de pe insula, a oftat ea.

–          Si de cand ai cosmarurile astea? Am intrebat cu gura cascata.

–          La o saptamana dupa ce ne-am intors. Sunt aceleasi pe care le-am avut si pe insula. Mereu la fel si daca incerc sa schimb ceva se fac si mai urate.

–          Aceleasi? Eu stiu numai de unul. Al doilea cand a fost?

–          Cand am fost pe petrecerea capitanului, acolo m-a linistit …el.

Lacrimi i-au umplut ochii si-a dus mana la gura si a inchis ochii parca incerca sa se abtina. M-am dus catre ea, la inceput a vrut sa ma dea la o parte, apoi s-a razgandit si s-a aruncat in bratele mele. A inceput sa planga in hohote. Mi se rupea sufletul sa o vad asa, simteam cum i se scurge toata energia si e invaluita numai de durere. Am ajuns pe podeaua din bucatarie, bluza mi se udase pana la piele de lacrimile ei amare, aproape ca incepusem si eu sa plang. Tot ce puteam sa fac era sa o tin strans in brate si sa ii mangai parul. Indiferent ce cuvinte i-as fi spus stiu ca nu ar fi folosit la nimic, nu puteam sa ii zic ca o sa fie mai bine, pentru ca stiu ca o durea sufletul. Ma bucuram ca macar a vorbit cu mine, tot era un pas ca am reusit sa o faca sa imi spuna ceva. Avea momente cand incepea sa planga mai tare si imi dadeam seama ca in capul ei se desfasurau scene cu el si deja nu mai suportam. Dupa cateva minute, cand a inceput sa se mai linisteasca i-am facut semn discret sa ne ridicam de pe podea si am dus-o in dormitor si s-a asezat in pat. Se chircise in pat si mai suspina din cand in cand. Curand i-am auzit respiratiile regulate si am banuit ca adormise. A dormit cam o ora si ceva, eu m-am dus in sufragerie la televizor, pe masa am vazut un teanc de foi, am vrut sa ma duc sa vad ce desenase, dar m-am gandit mai bine si stiu ca nu i-ar fi placut, asa ca m-am hotarat sa o las pe ea sa imi arate, daca nu, o sa o intreb eu.

Cand s-a trezit a venit in living debusolata cu un par valvoi ce m-a facut sa rad instant.

–          Cum am ajuns in dormitor? Parca eram in bucatarie.

–          Pe picioare?! Am ras eu. Nu-ti mai aduci aminte?

–          Sincer nu, a zambit ea. Uau, asta cred ca era primul zambet sincer pe care mi l-a dat in ultima vreme.

–          Nu-ti face griji, nu am atata putere sa te iau in brate si nici sa te tarai pe jos.

–          Stii, m-am gandit un pic. A spus ea si s-a trantit in canapea langa mine, da, s-a trantit nu s-a asezat si mi-a afisat un alt zambet.

–          La ce? I-am spus uitandu-ma uimita la ea.

–          Ca nu mai conteaza! Gata!

–          Ce nu mai conteaza? Am intrebat si mai nedumerita.

–          Nu mai vreau sa ma gandesc la el, la ce s-a intamplat, la ce a fost, a spus ea incercand un zambet, dar i-a iesit o grimasa si vocea i s-a spart.  Gata! Mi-am pierdut zile gandindu-ma prea mult. Vreau sa redevin eu, a zambit ea. Vrei sa mergem pe afara?

Ma uitam ca proasta la ea si nu imi venea sa cred, sa fie oare adevarat? Sa isi fi revenit Ely? Imi era greu sa cred asta, dar mergeam cu valul. Momentan, eram curioasa cat o sa o tina.

–          Da. Unde vrei sa mergem?

–          In parc, vreau sa merg in parc, vreau sa vad natura, a spus ea zambind. O sa imi iau si aparatul…stai putin, unde mi-am pus aparatul, a intrebat si apoi realizarea o lovise.

Ultima data cand ea umblase cu aparatul fusese inainte de cearta cu Rob si il lasase acolo pe birou la el in camera, langa laptop. Ma gandeam daca ar trebui sa ii spun unde e sau sa o las sa fiarba. Deobicei era atenta cu lucrurile ei, mai ales cu aparatul foto, dar atunci uitase complet de tot, absolut de tot.

–          E in geamantanul nedesfacut! Am zis eu sarcastica.

–          Dar cum…a murmurat ea si pot sa spun ca expresia de soc si disperare s-a transformat in uimire.

–          Pai, daca tu nu ai grija de tine, am eu, am zambit. Cat ai vorbit tu cu Rob (si i-am urmarit reactia) eu mi-am luat ramas bun de la ceilalti si am vazut aparatul si geanta. M-am gandit ca poate o sa mai ai nevoie de ele.

–          Alice, ti-am spus vreodata cat de mult te iubesc eu pe tine, surori daca eram si nu tineam atat la tine, a ras ea vesela si m-a imbratisat.

–          Deci, eu ma duc sa ma imbrac, o sa te plimb tot parcul. A spus vesela si a plecat catre baie.

S-a intors in cateva minute, imbracata si gata de plecare. Ne-am dus in parc, ne-am plimbat o gramada, aproape toata ziua am stat in parc. De discutat au fost doar teme obisnuite si simple. Spre seara am mers la un supermarket si si-a facut cumparaturile, si-a luat tot ce trebuie in casa si ce nu a mai avut. Dupa ce am lasat-o acasa, a inceput sa isi faca din nou curatenie, si-a desfacut vestitul geamantan si a pus lucrurile la spalat.

Asa au trecut cateva zile, in care si-a facut ordine in casa si aparent in viata, parea oarecum la fel ca mai inainte.  Mai avea momente de tristete, dar cand isi dadea seama ca ma uit la ea isi revenea. Era ca si cum isi pusese o masca pe care credea ca nu o vede nimeni, dar o cunosteam prea bine sa stiu ca nu ii trecuse si stiu ca daca as fi deschis subiectul ar fi negat cu vehementa.

Dupa vreo doua saptamani m-am socat cand m-a anuntat ca si-a gasit o slujba noua. Nu-mi venea sa cred, am crezut la inceput ca face o gluma, dar nu, ea chiar vorbea serios. M-am bucurat enorm pentru ea. Cand am intrebat-o cu se va ocupa de acum incolo, a ezitat putin apoi zambind m-a anuntat ca va picta din nou. Am tipat atat de tare ca am cam speriat-o, nu imi venea sa cred, va picta din nou. Am imbratisat-o atat de strans incat cred ca nu mai putea sa respire, dar eram extrem de fericita pentru ea. Aproape ca imi dadusera lacrimile de fericire. In sfarsit rasarea soarele si pe strada ei, poate acum va fi in sfarsit fericita si va intelege ca doar ea depinde de fericirea ei. Fara cosmaruri si amintiri triste. Trecutul va ramane trecut si il va uita incet, incet. Adevarul e ca atunci cand incercam sa aduc vorba despre el, si eu imi aduceam aminte de Taylor. Nu pot sa spun ca nu imi era extrem de dor de el, dar eu imi aduceam aminte de clipele minunate petrecute cu el. Si relatia noastra s-a terminat brusc, dar parca la noi a fost cu totul altfel, el a inteles mai usor decat ‘desteptul celalalt’. Nu inteleg de ce a fost atat de surprins Rob, avand in vedere ca ar fi trebuit sa se astepte la asa ceva, stia ca e in vacanta si ca nu e de pe insula. Incercand sa nu ma mai gandesc la asta i-am dat drumul lui Ely. Mi-a zambit sincer si mi-a sters de pe obraz lacrimile.

–          Cand incepi? Am spus inghitind ce a mai ramas din lacrimi.

–          Luni! Cu cat mai repede cu atat mai bine!

–          E super, nu pot sa iti zic cat de mult ma bucur pentru tine.

–          Nu poti sa imi zici, dar am vazut! Stiu cat de mult tii la mine Alice si vreau sa iti multumesc inca o data pentru tot ajutorul dat in tot timpul asta. Nu stiu ce m-as fi facut fara tine!

–          Nici eu nu stiu ce te-ai fi facut fara mine, am ras eu imitand-o.

–          Hai, povesteste-mi un pic de slujba asta, cu ce ocazie, de unde si pana unde te-ai hotarat sa te angajezi din nou, cum ai gasit-o? Spune-mi tot!

–          Curioasa mai esti! A spus ea razand.

–          Stiu ca sunt si stii ca nu renunt asa usor pana nu aflu ce mi-am propus, am spus eu scotandu-i limba strengar.

–          Intamplator acum cateva zile m-a sunat o fosta colega si m-a intrebat daca mai stiu pe cineva care are picteaza si are nevoie de munca. Asa ca am fost curioasa si am cerut mai multe detalii. Mi-a fixat o intalnire si m-am dus. Mi-a placut ce am vazut acolo si lor se pare ca le-a placut de mine. Ieri sau azi asteptam raspunsul de la ei. De dimineata m-au sunat si m-au anuntat ca am primit slujba.

–          Super, minunat! Nici ca se putea mai bine! Ma bucur enorm pentru tine!

–          Stiu si eu ma bucur! Acum o sa am cu ce sa imi umplu timpul.

–          I-a spune-mi si cu ce o sa te imbraci la noul job? Sa iti vad garderoba!

–          Alice, am destule haine, nu imi mai trebuie nimic!

–          Ba nu, iti trebuie! Sa scapam de hainele vechi!

–          Da ce au hainele mele “vechi”?

–          Hmm….ma gandeam eu la vreo explicatie plauzibila. Au prea multe amintiri! Am zis repede.

–          Au amintiri? Of, Doamne Alice, esti incredibila!

–          Pe bune!!!

–          Daca vrei doar sa mergem la cumparaturi imi spui, da nu sa imi schimb garderoba!

–          Of! Bine, vreau in cinstea acestei realizari sa mergem sa iti luam ceva frumos!

–          Bine! Mergem! S-a amuzat ea de mine.

Am petrecut dupa-amiaza prin mall, colindand fiecare magazine, cred ca am innebunit-o dar nu a zis nimic, ci a parut ca se distreaza. Spre seara am mers si la un film. Am luat taxiul pana acasa ca adunasem ceva bagaje. Recunosc ca eu aveam mai multe decat ea. Am stat peste noapte din nou la Ely. Am stat pana tarziu discutand de una si alta.

Luni am trecut spre seara pe la ea sa imi povesteasca prima zi de munca. Mi-a povestit cum a fost. Era incantata si i-au placut colegii. Deabia astepta sa ii dea primul proiect de facut. Era incantata ca putea lucra si acasa. Asa ca atunci cand nu avea chef sau nu avea termen limita putea lua lucrul si acasa.

Prima saptamana a trecut repede, eu ma duceam la faculate si seara mergeam la ea. Cred ca puteam sa spun ca ma mutasem la ea. Avea o camera libera si in fiecare seara eram la ea. Cand ajungea acasa pregatea cina si mancam impreuna. Eram ca doua surori. Ne apropiasem mai mult decat pana acum. In weekend spre seara se mai ducea la ea in camera si desena, nu stiu exact ce, pentru ca niciodata nu imi arata. Am rugat-o de cateva ori sa imi arate ce deseneaza, dar nu a vrut sa imi arate. Pur si simplu statea acolo in camera cu orele si nu iesea. Am planuit eu intr-o zi sa intru si sa vad, dar mereu uitam, spre salvarea ei.

Trecuse aproape o luna de cand incepuse munca, iar eu ma mutasem oficial acolo. Ai mei au fost de acord, avantajul fiind facultatea care era mult mai aproape de locul unde avea Ely apartamentul.  

Intr-una din zile, tocmai stransesem rufele de la uscat si dupa ce le-am impaturit pe ale mele, le-am impaturit si pe ale lui Ely. Deobicei le lasam pe scaun langa usa ei, dar azi usa era deschisa si ea plecata pana la magazin. Am intrat in camera si am lasat hainele pe pat. Intamplator pe jos erau o groaza de harti. In general nu prea isi lasa desenele sau documentele intinse, mereu cand termina sau considera ca a terminat de lucrat in ziua respectiva isi strangea lucrurile. Azi era diferit. M-am apropiat de foi, crezand la inceput ca sunt diverse documente, dar cand m-am uitat mai bine am vazut ca erau schite. Deci astea erau desenele pe care le ascundea. M-am uitat un pic prin ele si am inteles de ce nu mi le-a aratat pana acum. Majoritatea erau destul de sumbre si banuiam ca au legatura cu cosmarul ei. Stancile si apa care tasnea din ele, doua siluete in departare. Mai erau si niste picture abstracte, dar din in care gaseam niste ochi verzi si un profil care imi era tare cunoscut. Deci nu uitase, ori ascundea, ori din subconstient el era present in toate desenele ei. Pana la urma era o masca pe care si-o crease si pe care vroia sa o creada si ea, dar vad ca aici era adevarata ei infatisare. Suferea in tacere si nu lasa sa se vada, ca sa nu ne mai ingrijoreze. Atunci am priceput de ce tot insista sa facem diverse lucruri pe care le faceam inainte, stiind ca asta o sa fie cea mai buna diversiune.

Am auzit usa de la intrare. Se intorsese de afara. Cand a intrat in camera m-a gasit acolo cu cateva desene in mana si privind-o intens.

–          Poti sa imi explici si mie ce sunt astea?

–          Desene?! A intrebat ea debusolata ca un copil mic prins cu tigari in camera.

–          Asta mi-am dat seama, dar ce e cu ele?

–          Nimic…am mai desenat si eu. A spus ea nevinovat.

–          Asta am inteles, dar subiectul lor…cine este?!

–          Nu stiu, asta imi vine din memorie, imi las imaginatia libera si asta iese. De ce? Ce are?

–          Ma bucur ca desenezi, dar subiectul nu-mi place! Nu de alta, dar mie mi se par ca in toate desenele tale apare Rob!

–          Cum adica? A spus ea oarecum socata.

–          Chiar nu realizeli? In desenele abstracte apar ochii lui, nu i-am studiat, dar imi dau seama, peisajele sunt cele din Thassos si celelalte, variante ale cosmarului tau si astea sunt profilul lui! Cat de fraiera ma crezi! Ai jucat teatru, ai zis ca ai trecut peste si totusi vad ca m-ai mintit! Ai zis ca l-ai uitat si totusi astea demonstreaza opusul…toate desenele tale duc intr-un sigur loc…la el!

–          Ba nu! Incerca ea sa se apere, desi stia clar ca o descoperisem.

–          Esti sigura?

–          Nu…ai dreptate, sunt imagini ale…dar nu sunt voite, asa ies, ceda ea si se aseza la birou.

–          Gata! Am urlat exasperata! Ely nu te mai suport asa!

–          Poftim? A spus ea absenta.

–          Cat timp a trecut?

–          De cand? A intrebat ea contrariata.

–          De cand ne-am intors din vacanta? Am marait eu.

–          Nu stiu, a spus ea miscand grabita creionul pe o hartie.

–          Nu se mai poate, ori iti revii ori sun la un psiholog sit e duc fortat acolo!

–          De ce? Ma simt bine. A spus ea plat, inca mazgalind hartia.

–          Pe naiba te simti bine! Am spus si am trantit desenele pe masa.

Am iesit din camera nervoasa si am pus mana pe telefon. Nu mai puteam, nu mai vroiam sa o vad in starea asta deplorabila. De cand ne-am intors de pe insula aia, de cand s-a terminat vacanta Ely nu mai era ea. Parea ca o clona cu creierul spalat, parea ca sufletul ei nu mai este cu noi, poate ramasese acolo. Trebuia sa o aduc inapoi. Masca asta pe care si-a construit-o destul de atent nu mai avea nici un fel de valoare. Trebuia sa cada sis a ramana adevarata Ely, cea dinainte de Rob. Indiferent cat de mult se va supara, voi suna la psiholog si ii voi face o programare. O sa discute cu el si poate ii va baga mintile in cap si o va face sa inteleaga ca nu asta e viata pe care trebuie sa o duca.

Am cautat in agenda telefonului numarul psihologului, dar ochii mi s-au oprit socati asupra unui alt numar. Un numar de telefon pe care nu il stiam, iar numele posesorului mi se parea incredibil. Nu imi aduceam aminte sa imi fi trecut in agenda un astfel de numar. Curiozitatea m-a impins de la spate si am abandonat cautarea psihologului si am apasat tasta de sunat. Am asteptat nerabdatoare si un pic infricosata ca cealalta persoana sa imi raspunda. Ma pregateam sa inghid cand din partea cealalta se aude.

–          Hello!

–          Buna, spun eu.

–          In sfarsit, m-ai gasit. A spus cu o romana ciudata.

–          Poftim?!

–          Ti-a luat ceva timp pana ai dat de numarul meu! A spus vocea masculina de la capatul ‘firului’.

–          Tay? Am intrebat nevedindu-mi sa cred!

–          Yap! Eu sunt. The one and only!

Anunțuri

7 comentarii

  1. Lexy said,

    Decembrie 31, 2012 la 10:54

    Doamne, sa-mi scap cana din mana cand am vazut capitolul! Nu ma asteptam sa mai continui ficul, dar ma bucur mult ca ai facut-o! 🙂

  2. aryafantasy said,

    Decembrie 31, 2012 la 16:18

    :)) Ti-am zis ca nu l-am abandonat :))! Doar ca a durat foarte mult! Si m-am gandit ca ar fi frumos la incheierea anului sa imi respect promisiunea :D!
    Si eu ma bucur ca mi-ai mai fost alaturi si ai mai rabdat!
    La multi ani! si un An Nou Buuun!!!!!

  3. Alexya said,

    Ianuarie 2, 2013 la 00:40

    OOOOOO DAAAAAA:X:X:X:XX:X:X:!!!
    Asta da surpriza, surpriza care nu era tocmai o surpriza pentru ca stiam ca se adeverea cat mai curand un capitol nou, dar e totusi o surpriza pentru ca a aparut asa de repede :X:X:X!
    Genial, mi-a fost extrem, total de dor de felul tau de a scrie, de povestea in sine, de Ely, de Alice si… OMG, de felul in care ma surprinzi intotdeauna :X:X:X! Sfarsitul=genialitate pura :X! Nu am cuvinte.
    Stii ce spune prognoza meteo? Ca va ninge cu capitole noi pe aici. Ce spui? Se va adeveri? :D:D
    Sper din suflet. WB, scumpa mea :*:*:*:* si multumim pentru capitolul nou si asteptam pe urmatorul cu nerabdare :X.
    Take care,
    Just Alexya 😀

  4. ioana said,

    Ianuarie 6, 2013 la 00:10

    Minunat, ca de altfel toata povestea. Spor la scris si sa ai un an mai productiv pe toate planurile !

  5. Ianuarie 8, 2013 la 16:52

    ma bucur ca ai continuat ficul ,mia parut rau cand am vazut ca se termina brusc.spor la scris si abia astept next

  6. christinebia said,

    Ianuarie 20, 2013 la 13:01

    Buna!
    Am un blog de fanficuri http://theworld-of-creations.blogspot.ro/ si ma intrebam daca ai dori sa postez povestea ta acolo,s-o promovez.Daca da,da un email la biaxtina@gmail.com cu un rezumat,link,titlu si nickname. Sper sa fi de acord.

    Multumesc anticipat,Christine!

  7. elizabethamarrie said,

    Ianuarie 26, 2013 la 15:32

    Saluut :* Imi era dor de ficul tau :o3 Probabil ca o sa te omor daca mai intarzii asa :-w Dar mi-a placut 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: