„A fost odata….” nu are legatura cu Ficul

Once upon a time…there was a young girl, care nu se simtea bine in pielea ei. Se simtea obosita si se gandea ca in alta viata i-ar fi fost mai bine. Se mai gandea ca daca nu ar fi existat sau ar fi disparut, lumea nu i-ar fi dus dorul…poate pe moment, dar in final, le-ar fi fost mai bine fara ea. Nu stie de unde a inceput totul sa se prabuseasca, nu stie multe lucruri, dar mai ales cine e ea si incotro se duce. A obosit sa se mai zbata sa incerce sa lupte mai departe, se simtea  stoarsa de puteri si vlaga. Daca ar fi cazut intr-o apa, intr-o mare cu valuri mari, s-ar fi lasat prada lor, fara sa mai lupte, sa o inghita adancurile, eventual sa devina mancare pentru pesti, asta daca ei ar fi mancat-o oricum. Nu mai stie cine e, s-a pierdut pe drum si nu stie cum sa se regaseasca. A zacut in indiferenta, pana si-a dat seama ca totusi ar trebui sa faca ceva. Dar dupa ce s-a indepartat atat de mult de ea, e foarte greu sa incerce sa afle cine a fost, ca cine e acum stie si nu-i place. Vrea sa redevina cine a fost, o fiinta vesela si jucausa, deschisa si zambareata. Acum a devenit grii, stearsa, lipsita de interes, mult mai nervoasa, calcata in picioare si retrasa. Toti au vazut ca vointa ei se zdruncina repede si au exploatat acest lucru prin manipulari ‘emotionale’ si fraiera a cazut in plasa de fiecare data. Atunci cand prindea un pic de curaj sa se ridice si sa protesteze, i se raspunde in asa fel incat sa ii darame micul zid cladit si sa ii inghida gura la loc. Sa devina din nou supusa si ascultatoare. Iar cand se impotrivea, era obraznica si cu mult tupeu, desi inauntrul ei tremura de frica.  Mereu s-a gandit la reactiile celorlati, a incercat sa nu ii raneasca si sa ii protejeze si in final ajungea sa ii raneasca pe toti. Nimeni nu era multumit de alegerile ei de moment, mereu facea ceva ce nu trebuia, din perspectiva celorlalti. Mereu parerea lor conta mult mai mult decat a ei. Mereu facea tot ce putea pentru a le fi celorlalti pe plac, ca mereu sa ii vada pe ceilalti fericiti si veseli. Aparent se multumea cu fericirea celorlalti, numai ca ei de multe ori, o raneau fara poate sa vrea. Cu timpul s-au adunat si i-au doborat si ultimele ziduri de aparare, iar cand loveau cu vorbele, o loveau direct in suflet si ii faceau rani care sangerau, rani deschise, care nu se inchideau ci sangereau din ce in ce mai tare si care se adanceau din ce in ce mai tare. Cei din jurul ei nu intelegeau ca acum cuvintele loveau direct, doar o acuzau ca se supara prea repede si ca e vina ei ca ei se poarta asa. Nimeni nu gresea, doar ea. Chestiile de care se plangea ea erau tot consecinte ale purtarii ei. Ajunsese sa ceara ajutor profesionist, si incepuse sa ajunga catre suprafata apei, sa mai spuna NU! Si sa ii fie ascultate parerile, sa inteleaga ca poate sa faca si ce vrea ea si ca trebuie sa isi gaseasca timp pentru ea. Ca vorbele celorlalti erau doar pareri, fie ele reprosusi sau laude. Numai ca sfaturile s-au oprit prea repede si recuperarea care incepuse a incetat si din nou cei din jur au inceput sa o acopere. Cand credea ca totul se indreapta, a venit din nou un val si a tras-o din nou la fund. Sufletul ei incerca cu disperare sa se vindece, se retrasese din ce in ce mai mult in ea. Nu mai avea timp, mereu nu a avut suficient timp pentru ea si ceilalti. Avea prea putin timp sa il imparta in 3 parti plus altele mult mai mici. Mereu vroia sa faca ceva, dar nu mai reusea sa se apuce de nimic, pentru ca nu stia cu ce sa inceapa. Se gandea ca daca ar fi fost intr-o alta epoca s-ar fi descurcat mai bine, ar fi reusit sa faca si sa invete ce dorea ea sa faca. Oare daca nu ar fi avut un asa zis talent ar fi fost mai bine? Totusi ei ii placea ca avea atatea idei si nu se plictisea singura.  Ii placea sa deseneze, sa picteze, sa faca diverse lucruri cu mainile, mici machetute, sa se joace cu materialele,sa scrie, sa citeasca, sa se uite la filme, sa gateasca, sa iasa cu prietenii ei, sa se plimbe in parc, sa faca poze; nemaipunad la socoteala ca i-ar fi placut sa stie sau sa invete sporturi vechi ca echitatia, trasul cu arcul, lupta cu sabiile, ceva dans si sa cante la pian.   Toate astea nu le putea face deodata. Toate durau si ocupau timp. Dar ce sa faca mai intai.Ajunsese sa renunte la ele, pentru ca simtea ca pierde timpul. Ce facea pentru ea, pentru linistea sufletului ei, era gresit pentru ceilalti, era aiurea, era prea copilaresc. Sufletul ii ramasese prins la graninta intre adolescenta si maturitate.   Se temea de maturitate ca va ajunge ca cei din jurul ei, ca colegii ei, niste robotei care nu mai aveau pasiuni si bucurii. Se gandea ca se va pierde cu totul daca lasa aceasta parte sa castige si sa uite ce o facea fericita, sa aiba preocupari de om matur. Dar ce insemna oare sa fie matura? Inca mai spera in visurile din copilarie ca poate se vor mai realiza. Aproape ca incepuse sa isi creeze o lume a ei, o lume in care sa se simta bine in a fi ea. Binenteles ca si asta era gresit daca evolua prea mult. Ce putea sa se faca? Unde ajungea , unde va ajunge in stilul asta. Oare peste cativa ani aceasta problema se va rezolva? Oare va putea sa se regaseasca, sa ajunga sa fie fericita? Momentan incearca sa se inveseleasca si sa zambeasca la natura din jurul ei. O pasare cantatoare, un catel frumos care da din coada, pui de animale, copaci infloriti, nori si astre. Linistea muntelui si a copacilor, verdele linistitor, nisipul auriu al plajei, albastrul verzui al marii, orice ce ii aduce liniste si pace, pana si ploaia. A incercat sa ii inveseleasca si sa le aduca bucurie prietenilor prin cadouri, ii facea placere sa le faca , dar din nou cei apropiati considerau ca e risipa de bani si energie, ca daca nu primeste ceva inapoi la fel de consistent e pierdere de timp si resurse. Ea nu se putea plange sau incerca sa nu se planga, pentru ca i s-ar fi replicat…”daca nu ai facut din timp, trebuia sa te gandesti, altii muncesc mult mai mult ca tine, tu nu faci nimic, nu te intereseaza nimic, nu te oferi, esti egoista, te gandesti numai la tine, de noi nu-ti pasa, nu ma intelegi!, nu imi esti alaturi.” A ajuns la capatul puterilor, sanatatea ei se duce pe zi ce trece, a ajuns ca o epava, pana si interiorul ei. Specialistul ii spusese ca totul incepea de la ea, ea isi guverna viata pana la urma, numai ca nu stia cum sa faca acest lucru. Ii lipseau elementele principale, increderea si vointa. Ele erau sfaramate, in spatele sufletului ei. Totul depinde de ea! Dar cum sa depinda, cand ea nu mai are puterea sa lupte, maini, picioare, inima si sufletul au obosit sa se lupte. sm Corabia lasata sa fie batuta de vanturi si de valuri va ajunge in curand in stancile ascutite, aproape de mal si se va sfarama. Cand oare se va aduna cu totul si va realiza ceva cu viata ei. Au trecut destui ani si ar fi trebuit sa se schimbe in ceva mai matur, dar nu a reusit …inca. Poate mai e speranta pentru ea, poate trebuie sa schimbe totul si sa o ia de la inceput sa ajunga cineva…in ochii ei mai ales. Sa ajunga sa nu se mai urasca si sa se dispretuiasca, sa fie multumita cu ea si sa nu isi mai doreasca reantoarcerea in trecut!

Povestea vietii ei pare neinteresanta, dar daca o iei la puricat se ajunge la viata unei persoane fara personalitate, incapabila sa isi ia decizii singura si sa spere la ceva mai bun, in loc sa faca ceva. Sa fie “buna” la teoriile vietii, dar sa nu fie in stare sa le puna in practica. Sa doreasca sa nu mai existe, ca sa nu ii mai raneasca pe cei din jurul ei. Sa se intrebe de ce Dumnezeu a lasat-o pe Pamant, care e menirea ei, ce trebuie ea sa faca in viata ei. Pentru ca pana acum nu a ajutat pe nimeni, nu a schimbat nimanui viata in bine, ci doar in rau! Un monstrulet sub chip de fata, cu un suflet sfasiat, care vrea sa moara sa dispara desi i-ar placea sa traiasca. O inima care vrea sa bata vesela, dar pulseaza numai tristete si ar vrea sa se opreasca, decat sa continue asa.  Nu stie sa comunice, nu stie sa se faca auzita, nu stie sa isi exprime parerile asa incat sa ii fie luate in seama! Un suflet ce a fost candva vesel si a ajuns sa fie trist…”din cauza lui”…Oare sufletul se poate lipi la loc, oare va putea fi adunat si umplut cu veselie sau se va dezlipi si va sangera din nou, si din cauza hemoragiei va muri si va fi in sfarsit dat uitarii. Stie ca sunt altii mult mai rau decat ea si stie ca mereu se poate si mai rau, dar asta e povestea ei si pe ea asta o afecteaza  cel mai tare.

Povestea are finalul deschis….timpul isi va pune amprenta….. .

Anunțuri

4 comentarii

  1. ioana said,

    Aprilie 15, 2010 la 12:43

    „…stie ca mereu se poate si mai rau, dar asta e povestea ei si pe ea asta o afecteaza cel mai tare.”
    este cat se poate de adevarat ceea ce simte, conform ideii ca ” problemele mele sunt cele mai grave pt ca sunt ale mele”.
    si eu am simtit la fel multa vreme (de fapt, aprox. 7 ani). si eu am fost amortita. si mie mi s-au spus reprosuri, critici, si nu „pareri”. si fff putine laude. si mi se spun in continuare. si mie imi este greu sa ma impart in 3, 4 sau 5, cat ar fi nevoie! (sotul meu imi spune, serios-amuzat, ca 4 Oana ar fi ok: 1-pt primul job, 2- pt al doilea job, 3- pt treburile gospodaresti si administrative si 4- pt proria ei viata si a lui!)
    dar stiu (cred cu tarie!), in sfarsit, la 31 de ani, cine sunt, ce pot si ce imi doresc: sa simt si sa traiesc stropii de fericire care ii sunt sortiti fiecarui om, alaturi de zeci de ani de munca si efort.

    pt aceasta, solutia mea a fost si este una singura: sa muncesc enorm (16-18 ore/zi, chiar si in week-end, nu stiu cum rezist!), astfel incat sa reusesc sa-mi simt sufletul traind si inima tresarind, din ce in ce mai tare, pe zi ce trece, cand imi privesc sotul, cand imi vad parintii, fratele si nepoteii, cand intalnesc privirile bucuroase ale cateilor mei, cand prinesc luna, stelele si florile, cand citesc cartile preferate, cand dorm sau cand vad zambetul directorului meu, multumit ca am fost „operativa”, cum ii place dumnealui sa spuna.

    pentru mine, important a fost si este sa gasesc si, mai ales, sa fac efortul de a pastra curajul necesar luptei permanente cu propria persoana (reprezinta cel mai mare pericol care ma poate atrage oricand in prapastie) si, apoi, cu oamenii si viata, pentru a fi si a ramane intotdeauna aceeasi: adica EU!

    stiu ca se poate!

  2. Zapacel said,

    Aprilie 17, 2010 la 10:02

    hai sa reconstruim zidurile alea, dar iti fac eu un proiect frumos 🙂 nici prea groase nici prea fragile, luminoase si ….mai vedem noi cum 😉
    Capu’ sus! tu contezi, si ai prieteni care te iubesc mult, chiar daca ne numeri pe degetele de la o mana 😀 HUG!

    • aryafantasy said,

      Aprilie 17, 2010 la 14:55

      Mmmmm reconstruire de ziduri 🙂 suna minunat! 🙂 Si te las pe pe tine sa faci din proiect :))
      Mai va numar eu pe degete…dar sunteti cei mai adevarati…decat multi si „prosti” mai bine mai putini si adevarati si mereu aproape. 🙂
      multumesc….pupici!

  3. georgelicuss said,

    Noiembrie 17, 2010 la 19:24

    E vineri…E 19 Noiembrie…E seara cand al doilea capitol va aparea…Un nou personaj va avea de infruntat un mare dusman al Divei…
    Demonorius se afla in Poiana Renasterii cu o misiune cruciala. Cand totul pare ca decurge mai mult ca perfect, apare August. Dupa multa lupta, Demonorius reuseste sa fuga.
    Ascuns intr-o casa parasita, gandindu-se la urmatoarea miscare, August isi face prezenta in incaperea intunecoasa… Cum credeti ca Demonorius va scapa din nou de August??? Timp de gandire pana in seara postarii…Astept cu drag opinii si propuneri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: